4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Se redeschide circulația pe Valea Oltului

(VIDEO) Se redeschide circulația pe Valea Oltului

-

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, că circulația rutieră în timpul zilei pe Valea Oltului (DN7) se va redeschide. Este mai repede decât termenul preconizat, a spus ministrul aflat într-o vizită la un șantier de construcții. El a specificat că în cursul acestei seri, de la ora 20.00, se redeschide circulația.

„Cristian Pistol (directorul CNAIR, n.red.) a primit azi-dimineață înștiințare de la compania turcă (care a realizat lucrările de defrișare, n.red.). Se devansează termenul de 9 august când trebuia să fie data în circulație Valea Oltului pe timpul zilei. Astfel, din această seară de la ora 20.00 se va deschide (circulația pe Valea Oltului, n.red), au terminat lucrările”, a declarat ministrul Transporturilor.
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului a fost închisă de pe 8 iulie, doar pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.

Pe DN7 (sectorul Boița – Lazaret) – Valea Oltului circulația se desfășura între orele 20.00 – 6.00 pentru toți participanții la traficul rutier.

În intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30 – 17.00, circulația era permisă doar pentru riverani. Lucrările erau reluate în fiecare zi la ora 6.00.

Citește și: Borsetă uitată într-un magazin şi însuşită de un necunoscut, recuperată şi returnată proprietarului de către poliţişti

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS