8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCinci persoane din Dolj, în arest pentru trafic de migranţi

Cinci persoane din Dolj, în arest pentru trafic de migranţi

Tribunalul Dolj a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cinci persoane acuzate de constituirea unui grup infracţional şi trafic de migranţi. Alţi doi inculpaţi din acest dosar au fost plasaţi sub control judiciar. În total, în acest dosar au fost deferiţi justiţiei zece inculpaţi. Potrivit anchetatorilor, suspecţii au preluat migranţi de pe malul bulgăresc al Dunării şi i-au transportat cu bărci pneumatice în România. De aici, migranţii au fost duşi cu maşinile către graniţa de vest.

Procurorii DIICOT au precizat că gruparea infracţională a acţionat, în Dolj, începând cu luna septembrie 2023.
„S-a reținut că, începând cu luna septembrie 2023, membrii unui grup infracțional organizat constituit pe raza județului Dolj au racolat, îndrumat, adăpostit, transportat și transferat migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României cu destinația finală Europa de Vest, obținând pentru fiecare migrant între 500 și 1.000 euro. Aceștia au fost preluați de pe malul malul bulgăresc al Dunării și transportați cu ambarcațiuni nesigure (bărci pneumatice). După intrarea pe teritoriul României, au fost conduși pe jos până la autovehiculele care i-au preluat și transportat spre granița de vest. Pe parcursul administrării probatoriului, au fost documentate și oprite trei astfel de transporturi, fiind identificați 57 de migranți, de origine siriană”, au precizat anchetatorii.

Zece inculpaţi, judecaţi pentru trafic de migranţi

Pe 29 noiembrie 2023, anchetatorii a pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Dolj și Mehedinți. În aceeaşi zi, procurorii DIICOT au dispus reținerea a opt inculpați. Toţi au fost acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Pe 30 noiembrie, Tribunalul Dolj a dispus arestarea a şase dintre inculpaţi. Alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu. Ulterior, în decembrie, un alt suspect a fost arestat preventiv.

La sfârşitul lunii iulie, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cinci dintre inculpaţi. Alţi doi inculpaţi au fost plasaţi sub control judiciar. Hotărârea instanţei a fost contestată de inculpaţii arestaţi preventiv. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins ca nefoondate contestaţiile celor cinci inculpaţi. În februarie, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalulio Dolj şi este în procedură de cameră preliminară.

Citeşte şi: Doljenii acuzaţi de uciderea unui om de afaceri sibian, judecaţi la Alba Iulia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS