1.2 C
Craiova
miercuri, 15 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentBărbat reţinut în cazul triplei crime de pe Calea Moşilor din Bucureşti

Bărbat reţinut în cazul triplei crime de pe Calea Moşilor din Bucureşti

Un bărbat a fost reţinut în cazul triplei crime de pe Calea Moşilor din Bucureşti. Suspectul este unul dintre fiii femeii ucise, celelalte două victime sunt alţi copii ai femeii.

”În cursul zilei de 06.08.2024, în timp ce se afla în locuinţa sa din sectorul 2 Bucureşti, inculpatul şi-a ucis mama de 73 de ani. A ucis-o și pe sora sa, de 47 de ani şi pe fratele, de 44 de ani, aplicându-le multiple lovituri de cuţit în zone vitale. Fapta a fost descoperită după ce fratele geamăn al inculpatului. Acesta a sesizat Secţia 8 Poliţie că mama nu îi mai răspunde şi că nu mai poate intra în locuinţă de două zile. Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Bărbatul curățase locul crimei

Bărbatul are 46 de ani şi este inculpat pentru violenţă în familie în modalitatea omorului calificat săvârşit asupra a două sau mai multe persoane.
Un complet de la Tribunalul Bucureşti urmează a se pronunţa asupra propunerii de arestare preventivă a bărbatului.

Inițial, când poliţiştii Secţiei 8 de Poliţie din Bucureşti au ajuns acolo, marţi seară, au constatat că victimele sunt mama, fiica şi un fiu. Trupul neînsufleţit al mamei era în baie, celelalte două erau în saci. Victimele au chiar şi 20 de plăgi înjunghiate.

Unul dintre fraţii gemeni a sunat la 112. El a fost, de altfel, cel care a indicat locul în care se afla cadavrul mamei sale şi le-a spus poliţiştilor că în locuinţă sunt alte două cadavre.

Anchetatorii au constatat că în apartament era curăţenie, iar urmele vizibile de sânge fuseseră şterse. Au fost descoperite însă probe, urme de sânge găsite de criminalişti, care pot fi valorificate. Au fost găsite şi cuţite în locuinţă. Suspiciunea este că omorurile au avut loc cu câteva ore înainte de a fi anunţate.

Citește și: (VIDEO) Șapte cetățeni străini depistați de polițiștii de frontieră arădeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS