6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă doctorițe de la Spitalul Pantelimon, arestate în dosarul deceselor suspecte

Două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, arestate în dosarul deceselor suspecte

Cele două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sf Pantelimon din Capitală reținute de procurori pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare au fost arestate preventiv, joi, informează Hotnews.

Decizia a fost luată de Tribunalul București, la propunerea Parchetului, care le acuză că „au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de Noradrenalină” pentru pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care „apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață”.

Doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș, pe numele cărora au fost emise joi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, sunt acuzate de procurori că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

Iată acuzațiile pe care le aduc procurorii celor doi medici de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon:

  • „Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.
  • În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.
  • La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15.00”.

Acuzaţiile se referă la un singur pacient

Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat în reclamaţie la Secția ATI au murit 17 pacienţi.

Acuzaţiile formulate de către procurori de referă la un singur pacient.

Procurorul de caz Alexandru Anghel a explicat că ancheta este una foarte dificilă pentru că injectomatele prin care pacienților li se administra Noradrenalina „sunt folosite de aşa manieră încât nu se poate realiza o trasabilitate clară cu privire la utilizarea lor”.

Citeşte şi: Firmă de dezmembrări auto, amendată cu 50.000 lei de către Garda de Mediu Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS