Autorităţile spaniole investighează un bărbat care ar fi deteriorat picturi rupestre vechi de mii de ani. A turnat apă pe ele pentru a obţine fotografii mai bune pentru reţelele sociale.
Un bărbat de 39 de ani din Los Villares, în provincia Jaén din Andaluzia, sudul Spaniei, a încărcat pe Facebook fotografii ale picturilor ude.
Picturile afectate, care se află în diferite locuri din lanţul muntos Sierra Sur de Jaén, sunt protejate în registrul patrimoniului ţării, iar bărbatul este anchetat pentru o infracţiune împotriva patrimoniului istoric, se arată în declaraţie.
„Fotografiile arată că a fost turnată apă pe picturile rupestre, umezindu-le pentru a le vedea mai bine şi a capta o imagine mai clară”, potrivit unei declaraţii a Gărzii Civile.
Ofițerii de la Serviciul de protecție a naturii al Guardia Civil (Seprona) au declanșat o anchetă în mai, după ce au văzut fotografiile online.
Picturile rupestre au fost realizate pe calcar, care conţine săruri solubile în apă. Când se toarnă apă pe picturi, aceste săruri se dizolvă şi apoi ies la suprafaţă când apa se evaporă, lăsând o crustă care provoacă „daune ireparabile” picturilor, potrivit Gărzii Civile. Agenţia de aplicare a legii, care este responsabilă de protejarea patrimoniului istoric al Spaniei, a făcut apel la locuitori să raporteze orice semne de deteriorare sau vandalizare a picturilor rupestre.
Obiecte istorice deteriorate și-n Italia
Rapoarte de deteriorare a obiectelor istorice au fost înregistrate şi în Italia.
În septembrie, un german în vârstă de 22 de ani a fost reţinut în Florenţa, fiind acuzat că a deteriorat o statuie din Fântâna lui Neptun din Piazza della Signoria, care datează din secolul al XVI-lea.
Turistul a escaladat o barieră de protecție din jurul monumentului la primele ore ale zilei de luni și s-a pozat pe statuie. Doi prieteni, care au rămas de cealaltă parte a barierei, i-au făcut fotografii. Polițiștii au văzut scena pe camerele de supraveghere, potrivit CNN.
Citește și: (VIDEO) Percheziții la persoane bănuite de ponografie infantilă