O șahistă rusă este acuzată că a încercat să-și otrăvească o adversară cu mercur. Gestul a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar înregistrarea a fost vizionată după ce femeia otrăvită s-a simțit foarte rău în timpul concursului. Incidentul a avut loc la un concurs desfășurat săptămâna trecută în Daghestan, în sudul Rusiei, relatează The Independent.
În filmare se vede cum Amina Abakarova intră în încăperea unde urma să se desfășoare concursul și se uită în jur, să se asigure că nu o vede nimeni.
Apoi se duce la masa adversarului ei, ia ceea ce pare a fi o fiolă din geantă și toarnă substanța pe o piesă de pe tabla de șah, înainte de a se uita din nou prin cameră și a pleca. Pentru că își studiase adversara, a otrăvit pionul regelui, știind ce deschidere urma să folosească. De altfel, e cel mai întâlnit procedeu când jucătorul începe cu piesele albe.
Abakarova a fost suspendată temporar de la toate competițiile aflate sub autoritatea federației naționale, până la încheierea unei anchete penale.
Victima, Umayganat Osmanova, a avut nevoie de asistență medicală după ce a reclamat amețeală și greață puternice în timpul meciului, dar a putut continua ulterior turneul. Se pare că rusoaica a vrut să se răzbune pe ea pentru că ar fi insultat-o vinerea trecută. Acum riscă până la trei ani de închisoare și o interdicție pe viață la competiții.
Citeşte şi: O femeie pe care rudele se pregăteau să o înmormânteze s-a trezit în timpul priveghiului