Un tânăr, băut și fără permis, a fost depistat de polițiști după ce ar fi avariat 7 autoturisme în Târgu Jiu.
Azi noapte, ora 04.30, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, că pe strada Comuna din Paris s-a produs un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri. A fost indentificat un tânăr de 20 de ani, din Târgu Jiu, care ar fi condus un autoturism, pe strada indicată. În urma verificărilor, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. În urma testării cu aparatul din dotarea polițiștilor a rezultat o alcoolemie de 0,87mg/l în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timpul nopții, tânărul ar fi fost implicat în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale pe raza municipiului Târgu Jiu, din care a rezultat avarierea a 7 autoturisme.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis,
- conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Citește și: Olt: Livra droguri de mare risc direct sau prin easybox