-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn tânăr și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina din cauza vitezei

Un tânăr și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina din cauza vitezei

Un tânăr de 22 ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din cauza vitezei. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, pe un drum comunal din localitatea nemțeană Petrosu.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 ani conducea un autoturism pe DC 75, în localitatea Petrosu, nu ar fi adaptat viteza de deplasare şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se. Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul tânărului de 22 ani, din localitatea Petrosu”, a transmis IPJ Neamţ.

Potrivit ISU Neamţ, victima a rămas încarcerată în autoturism.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acţionat pentru descarcerarea victimei. Aceasta a fost scoasă în stare de inconştienţă, fiind preluată imediat de echipajul SMURD TIM (terapie intensivă mobilă – n.r.) care a început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţă declarând decesul acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citeşte şi: Bărbat din Gorj, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS