17.9 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Mitriță: “Ne bucurăm că am câştigat”. Rotaru i-a anunţat plecarea în Golf

Alex Mitriță: “Ne bucurăm că am câştigat”. Rotaru i-a anunţat plecarea în Golf

Vedeta Universităţii Craiova, Alex Mitriţă, autorul celor două goluri din victoria cu Sepsi, a explicat succesul de la Sf. Gheorghe.

Suntem foarte bucuroși pentru cele 3 puncte. Nu se supăra nimeni dacă se termina 6-5, 7-5. A fost un meci deschis, cu o echipă foarte bună Sepsi, dar ne bucurăm că am câștigat. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine, intru foarte calm pe teren. (Legat de ratarea din repriza secundă n.r.) Am vrut să driblez portarul, am crezut că stă pe picioare, dar m-am înșelat. Am avut multe ocazii.

Campionatul abia a început, trebuie să acumulăm cât mai multe puncte. E un moment greu pentru noi. Vreau să revin puțin, că s-a spus că Mitriță a zis că după 3 meciuri suntem obosiți. Nu, am spus că suntem obosiți mental. Am pierdut în Conference League și a venit această nenorocire (n.r.- decesul tatălui lui Nicușor Bancu) și de aceea am spus că avem nevoie de două zile libere.

Golurile sunt pentru familia mea. Pe mâna dreapta am ceva de la biserică, pe mâna stângă am verigheta. Marchez pentru copiii mei, pentru soția mea, pentru familia mea”, a spus Mitriță.

Are o ofertă de milioane din Golf

Alex Mitriță este la un pas de a pleca de la Universitatea Craiova, a dezvăluit patronul Mihai Rotaru.

Mitriță trebuie felicitat pentru că a jucat în seara asta, pentru că are propunere de contract din afară. Am avut o înțelegere că vom sta la masă (n.r.- negocierilor). El are un contract bun pe trei ani din zona Golfului. A jucat cu riscul de a se accidenta. Nu e ușor să lași câteva milioane de euro.

Universitatea Craiova supraviețuiește. Nu s-a pus problema așa (n.r.- să plece gratis). Avem ofertă. Avem două oferte din afară, dar una e și cu salariul pe masă. Oferta e venită de câteva zile. Alex nu mai are 20 de ani, face 30 de ani”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Alex Mitriţă este cotat la 3,5 milioane de euro. El a mai jucat în Golf, la Al-Ahli și Al-Raed, ambele în Arabia Saudită.

Citeşte şi: Sepsi – „U” Craiova 1-2 / „Leii” au confirmat, Mitriţă a încântat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS