Părinții și copiii din Bumbești Jiu, județul Gorj, vor participa la jumătatea lunii august la un atelier de educație ecologică în pădurile din zona orașului. În Bumbești-Jiu există și Parcul Național „Defileul Jiului”. Evenimentul din zilele de 16 și 17 august va fi organizat de Jullyana și „Asociația mediu curat – viața sănătoasă” și este denumit „Înapoi la rădăcini”.
Publicul este așteptat să petreacă alături de organizator, în natură, cu mic cu mare, două zile pline de activități educative și jocuri recreative. Locul evenimentului este strada Gheorghe Tătărescu, zona „Valea lui Șarpe”.
Din programul evenimentului nu vor lipsi:
- un atelier de creare de păpuși;
- povestea pădurii: introducere în permaculture, propagare și susținere;
- teatru de umbre pe tema pădurii și film în aer liber.
Vor avea loc și:
- concursuri de ciclism,
- o lecție interactivă de geografie locală,
- pictură cu nisip,
- confecționare bijuterii din natură;
- ateliere meșteșugărești și educație ecologică;
- competiții de șah și table,
- jocuri recreative,
- un moment cu povești și chitară.
Citește și: Se reface proiectul tehnic pentru modernizarea DN Scoarța – Pitești