Daca in mai toate sondajele politicianul roman iese sifonat si umil, la capitolul farmec personal, el puncteaza decisiv. Nu exista imprejurare in care magnetismul personalitatii sale sa nu faca victime. Cine poate uita, de pilda, fotografia ce-l infatiseaza pe dl Sorin Lepsa intr-un „harem“ la Istanbul, cu prilejul meciului dintre parlamentarii Semilunei si cei tricolori? Orice manual alternativ de istorie s-ar grabi sa cuprinda in paginile sale imaginea senatorului tolanit ca un sultan si hlizindu-se catre aparatele de fotografiat. Prestanta politicianului creste proportional cu dotarile bugetare si o ia spre infinit atunci cind biroul deputatului este dominat de televizorul de un metru, cind ficusii exotici ii transforma spatiul de gindire pe masura dorintelor nascute sub soarele Antalyei. De la sarmul de vacanta la sobrietatea posturii in care ia decizii, politicianul parcurge drumul insului care stie ca reprezinta ceva in viata. Intre zburdalniciile de vacanta sau delegatii de agrement si opintirile din fata microfonului parlamentar sau al reporterului descoperi aventura constiintei coplesite nu numai de dorul de strengarii, dar si de responsabilitatea ce-i cocoseaza umerii. Farmecul sau ramine intact si cind condamna navetismul cu blatisti, si maidanezii, si ferocitatea pitbull-ilor, adica obiective de interes national. Stralucirea sa dispare insa cind se pune problema sa-si plateasca amarita de cafea (cinci mii de lei), la restaurantul institutiei, si vine cu bonul de decontare a sucului. Anul trecut, pentru protocolul Camerei s-au cheltuit peste o suta de miliarde de lei. Cum vedeti, boieria piere cind politicianul ramine singur cu decontul lui, noaptea tirziu, in biroul de cinci stele. Farmecul lui discret paleste in fata cifrelor ce reprezinta sumele forfetare sau bugetele anuale. Atunci e fiara. Vraja i se risipeste in fata incrincenarii cu care lupta pentru propria indexare sau schimbare a limuzinei. Neastimparul lui gratios se spulbera ca in intimplarile cu mahalagioaice: „tato, mor!“. Altfel, n-ai sa-l vezi vreodata ca-si compromite farmecul in lupte privind saracia celorlalti (declarata sport national de catre premier) sau lipsa medicamentelor din spitale. Va imaginati ca poate un om politic bastinas sa-si balangane picioarele in piscina gratuita de la hotelul Bucuresti discutind cu ardoare despre intretinerea din cariterele Drumul Taberei, Trivale sau Craiovita? Omul politic roman sclipeste in activitatile de protocol, se metamorfozeaza cinic cind isi apara bugetul si devine abstract cind e vorba de pretul la gaze si lumina. Acolo unde el pierde in sondaje.
Farmecul de protocol al politicianului roman
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei