6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de Poşta Română în prima zi

Jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de Poşta Română în prima zi

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania.

„Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri: peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor. Compania Naţională ,,Poşta Română” le mulţumeşte pentru profesionalism şi implicare tuturor angajaţilor angrenaţi în această acţiune amplă care au distribuit încă de la primele ore deciziile de recalculare către beneficiari. Asigurăm toţi pensionarii că vor primi documentele mult aşteptate până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2024″, se menţionează în comunicat.

Poşta Română reaminteşte că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS