6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschet (m) / România a pierdut finala CE Under-16, Divizia B

Baschet (m) / România a pierdut finala CE Under-16, Divizia B

Selecţionata masculină de baschet a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 76-71 (20-15, 20-15, 21-16, 15-25), sâmbătă seară, la Skopje, în finala Campionatului European – FIBA U16 EuroBasket, Division B, informează Agerpres.

Tricolorii, care şi-au asigurat promovarea în Divizia A prin calificarea în finală, au fost conduşi trei sferturi din meci, dar au recuperat din handicap în ultimele zece minute.

David-Ioan Raşoga, cu 20 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive, şi David Fometescu, 13 p, 4 rec, 3 pd, s-au remarcat din echipa României.

De la baltici s-au evidenţiat Rasmus Vuks 14 p, 4 rec, 6 pd, Hendrik Pertel, 15 p, Sten Adamson, 15 p, 4 rec, 3 pd.

În grupă, România a obţinut victorii cu Norvegia (90-55), Danemarca (102-70), Irlanda (93-70) şi Marea Britanie (76-57) şi Slovacia (91-62). În sferturi a învins Suedia (96-73), iar în semifinale a întrecut Elveţia (72-65).

Promovarea selecţionatei U16 în eşalonul continental de elită vine la o lună după performanţa similară a reprezentativei U20.

Citeşte şi: Handbal (f) / România, prima victorie la Campionatul Mondial Under-18

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS