5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCetățeni sirieni depistați când săreau gardul spre România, în zona Calafat

Cetățeni sirieni depistați când săreau gardul spre România, în zona Calafat

Poliţiştii de frontieră au depistat, trei persoane în zona adiacentă a Punctului de Trecere Calafat-Vidin. Aceștia au încercat să evite controlul de frontieră și să intre ilegal în România, prin escaladarea gardului perimetral.

O patrulă executa misiune de post control în zona perimetrală a Punctului de Trecere Calafat-Vidin. Polițiștii au observat trei persoane care au coborât dintr-un autocamion. O coloana de autocamioane se afla staționată pe sensul de intrare în țară. Aceștia au escaladat gardul perimetral, îndepărtându-se prin vegetație.

S-a procedat la urmărirea și reținerea celor trei persoane la aproximativ 150 m față de locul escaladării gardului. După interceptarea acestora, una dintre persoane a acuzat dureri la nivelul unui picior. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Calafat în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cadrul cercetărilor, cele două persoane au declarat că sunt cetățeni sirieni și au indicat autocamionul cu care au călătorit.

A fost efectuat controlul asupra mijlocului de transport, controlul corporal asupra persoanelor și al bagajelor acestora. A fost descoperit un document temporar pentru solicitanți de azil, emis de Republica Bulgaria.

Față de șofer și cele două persoane a fost instituită măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani. Persoanele au fost predate autorităților de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. Cea de-a treia persoană a fost transportată la Spitalul de Urgență Craiova pentru efectuarea unor investigații medicale amănunțite.

Citește și: Dolj: 946 de candidați, înscriși în sesiunea de toamnă a bacalaureatului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS