Se modernizează sursele de apă pentru Tismana și Peștișani pentru a preveni problemele pe timp de secetă.
Două localități mari din județul Gorj vor beneficia de modernizarea surselor de apă și a rezervoarelor. În acest fel vor fi luate măsuri pentru a preveni problemele pe timp de secetă. Va crește capacitatea de înmagazinare și debitul apei furnizate. Astfel, operatorul regional Aparegio are pregătită o finanțare de 13,5 milioane de lei pentru execuția proiectului și a lucrărilor pentru sursele de apă, stația de tratare a apelor uzate, respectiv la rezervoarele de colectare a apei pentru orașul Tismana și comuna Peștișani.
Lucrările sunt programate să fie demarate anul acesta, imediat ce va fi încheiată etapa de proiectare. Investiția este parte a unui program mai amplu de modernizare a rețelelor de apă și canalizare pe raza localităților unde Aparegio este operator. Licitația pentru desemnarea constructorului pentru proiectul de la Tismana și Peștișani este programată pe 16 septembrie.
Modernizări și la cele patru surse de apă ale municipiului Târgu Jiu
Și cele patru surse de apă ale orașului Târgu Jiu vor intra în modernizări. Aparegio Gorj a alocat suma de aproape 57 de milioane de lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor la surse și aducțiunile de apă ale municipiului Târgu Jiu. Acestea sunt: Runcu, Vâja-Clocotiş, Sohodol și Șușița. Lucrările ar trebui să fie demarate la jumătatea acestui an, imediat ce vor fi gata proiectele. Proiectul va include printre altele toate documentele necesare pentru lucrări de construcție pentru: Sector 1: Sistem de alimentare cu apă Târgu Jiu, pentru care s-au propus următoarele lucrări: Reabilitare sursa Șușița Verde; Reabilitare sursa Runcu.
Reabilitare aducțiune sursa Șușița Verde-GA Dealul Târgului. Conducta de aducțiune va fi din PEID de 560mm, în lungime totală de 5.985 m, inclusiv subtraversări. Se mai propune reabilitarea aducțiunii pentru sursa Vâja Clocotiș, camera de încărcare Runcu. Va fi înlocuită conducta de aducțiune pe o lungime de 3,2 kilometri, respectiv pe o lungime de peste 6,1 kilometri. Va mai fi reabilitată aducțiunea la sursa Sohodol-camera încărcare Runcu. Conducta va fi înlocuită pe o lungime de 2,5 kilometri.
Citește și: Drumul expres și autostrada Târgu Jiu – Craiova, termene scurte pentru licitație și realizare