2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAnca Todoni şi Miriam Bulgaru, învinse în calificări la US Open

Anca Todoni şi Miriam Bulgaru, învinse în calificări la US Open

Jucătoarele române de tenis Anca Alexia Todoni şi Miriam Bulgaru au pierdut meciurile susţinute, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului. Acesta este găzduit de arenele Flushing Meadows din New York în intervalul 26 august – 8 septembrie.

Todoni (19 ani, 117 WTA) a fost învinsă de japoneza Nao Hibino (29 ani, 154 WTA) cu 5-7, 6-4, 6-4. Meciul a durat două ore şi jumătate de joc.

Românca a început în forţă şi a condus cu 5-0, dar a fost egalată (5-5), reuşind să câştige primul set în prelungirile sale (7-5), informează Agerpres. În actul secund, Todoni a condus cu 2-0 şi 4-2, dar apoi a pierdut ultimele patru ghemuri şi setul (4-6). În decisiv, Todoni a cedat trei ghemuri la rând la 2-2, iar apoi nu a reuşit să recupereze (4-6).

În alt meci, Bulgaru (25 ani, 191 WTA) a fost întrecută de croata Ana Konjuh (26 ani) cu 6-2, 6-4. Disputa a durat o oră şi 20 de minute.

Anca Alexia Todoni şi Miriam Bulgaru s-au ales cu cecuri de 25.000 de dolari şi cu câte 2 puncte WTA fiecare.

Pe tabloul calificărilor se mai află două românce: Gabriela Ruse şi Irina Bara.

Ruse (26 ani, 124 WTA) o va înfrunta în primul tur pe croata Antonia Ruzic (21 ani, 185 WTA).
Bara (29 ani, 215 WTA) va juca împotriva chinezoaicei Xiaodi You (28 ani, 222 WTA), care are 2-1 în meciurile directe. You s-a impus în ultima lor confruntare, în iunie, la Biarritz, în turul al doilea, cu 2-6, 6-4, 6-4.

Citește și: Arina e „regina“! Sabalenka a câştigat turneul de la Cincinnati (WTA)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS