8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Bărbat reținut pentru omor

Olt: Bărbat reținut pentru omor

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Vulturești, județul Olt, a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de omor.

Pe 19 august, în jurul orei 15.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, despre un moartea unui bărbat. Acesta ar fi fost găsit decedat în locuința sa, din comuna Vulturești, județul Olt.

Polițiștii din Verguleasa au identificat trupul neînsuflețit al bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei.

În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit faptul că bărbatul prezenta mai multe leziuni, iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de omor. Cercetările au fost continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 37 de ani, din Vulturești, bănuit de comiterea faptei.

În noaptea de 18 spre 19 august, bărbatul de 37 de ani, care coabita cu victima, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice, i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și ar fi sugrumat-o.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, față de bărbat.

Acesta a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt, cu propuneri legale.

Citește și: (VIDEO) Olt: Tânăr reținut pentru violarea unei minore

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS