O femeie, de 82 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a traversat calea ferată şi a fost lovită în plin de tren, la Piteşti. Alarma a fost dată de unul dintre martorii care au asistat la nenorocire.
Cu doar câteva minute înainte de tragedie, bătrâna a fost văzută la un aparat de reciclare, amplasat într-un supermarket pe care îl frecventa. Nici drumul spre casă nu îi era străin. De data aceasta însă, încercarea de a scurta traseul, traversând calea ferată, a fost o decizie fatală.
Femeia a fost lovită de tren şi a murit pe loc.
Deși zona este semnalizată ca fiind fără acces pentru pietoni, oamenii aleg să treacă zilnic peste calea ferată, punându-şi astfel, viaţa în pericol.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la medicina legală.
Citeşte şi: Bărbat reţinut de poliţie după ce a intrat într-o casă şi a furat lenjerie feminină