-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAlertă pe litoral după ce o bucată dintr-o rachetă rusească a ajuns pe țărmul românesc

Alertă pe litoral după ce o bucată dintr-o rachetă rusească a ajuns pe țărmul românesc

A fost alertă seara trecută, pe plaja dintre staţiunile Venus şi Saturn, după ce un obiect metalic suspect a fost adus de valuri pe ţărm.

Zona a fost împânzită de forţe de ordine şi specialişti, mai ales că obiectul cilindric şi ruginit avea inscripţii ruseşti. După examinare, din fericire, s-a constatat că bucata de metal nu reprezenta niciun pericol.

Dispozitivul metalic ce plutea în apele mării a fost văzut de un angajat al plajei. “Am sesizat că pe largul mării este un obiect străin, ceva cilindric, care plutea. L-am tras la mal pentru a nu lovi alte ambarcaţiuni. Am sunat la 112 pentru a cere intervenţia domnilor poliţişti, alături de cei de la brigada antitero”, a spus angajatul.

Specialiştii Anitero de la SRI, împreună cu poliţiştii au izolat întreaga zonă şi au examinat obiectul suspect, lung de peste un metru. “În urma operaţiunilor de identificare desfăşurate la faţa locului şi cercetare, am constatat că obiectul respectiv reprezintă un booster de rachetă care nu reprezintă niciun fel de pericol pentru cetăţeni”, a declarat Gabriel Oprea, coordonator echipa pirotehnica ISU Dobrogea.

Citește și: Shein dezvăluie cazuri de muncă a copiilor la furnizori

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS