3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: 33,3% rata de promovare la a doua sesiune a Bacalaureatului

Dolj: 33,3% rata de promovare la a doua sesiune a Bacalaureatului

Ministerul Educației a publicat astăzi, 26 august, pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august 2024.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), potrivit ISJ Dolj.

În județul Dolj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 33,3%

În județul Dolj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 33,3% (promoția curentă și anterioară), procent ce situează județul Dolj pe locul III la nivel național.
Au promovat 252 de candidați, dintr-un total de 756 de candidați prezenți.
12 unități școlare au rata de promovare peste 50%
3 unități școlare au rata de promovare 0%

Contestațiile pot fi depuse/transmise în intervalul orar 12.00 – 18.00

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 26 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 30 august

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 30 august.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Citeşte şi: 29,3%, rata de promovare la a doua sesiune a Bacalaureatului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS