1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLPF a anunțat echipa etapei. Formula ideală, un mix între clujeni și bucureșteni

LPF a anunțat echipa etapei. Formula ideală, un mix între clujeni și bucureșteni

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat astăzi echipa etapei a 7-a. Unsprezecele forului fotbalistic este dominat de jucătorii cluburilor U Cluj, Dinamo și Rapid, toate cele trei grupări realizând victorii extrem de importante în această rundă.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a șaptea:

PORTAR:

Benjamin Siegrist (Rapid)
A fost în zi mare! A apărat şapte şuturi, dintre care trei au fost incluse în categoria super-intervenţii!

FUNDAŞI:

Radu Boboc (U Cluj)
A făcut un joc defensiv fără greşeală. Transferul său se dovedeşte a fi un câştig pentru „Şepcile roşii“.

Alexandru Paşcanu (Rapid)
Pe lângă evoluţia din defensivă, a înscris golul care a deschis drumul giuleştenilor spre prima victorie din acest sezon.

Dmytro Pospielov (Unirea Slobozia)
A dat siguranţă defensivei prin intervenţiile sale. În plus, a transformat penalty-ul care le-a adus ialomiţenilor trei puncte.

Alexandru Chipciu (U Cluj)
A dominat flancul stâng. Căpitanul clujenilor şi-a mobilizat colegi, iar la final s-au bucurat împreună de un succes în urma căruia U Cluj a urcat în fruntea clasamentului.

MIJLOCAŞI:

Alessandro Murgia (Hermannstadt)
Din nou, mijlocaşul sibienilor şi-a arătat clasa! A marcat şi a coordonat perfect jocul echipei.

Eddy Gnahoré (Dinamo)
Pe lângă golul marcat, a dominat centrul terenului. Este un pilon de bază în sistemul gândit de Kopic.

Damjan Djokovic (CFR Cluj)
Revenit în Gruia, acolo unde a reuşit cele mai importante momente din carieră, a înscris direct din lovitură liberă un gol care a adus liniştea în tabăra clujenilor.

ATACANŢI:

Rareş Pop (Rapid)
Titularizat în premieră, a marcat un gol frumos, răsplătind încrederea primită din partea antrenorului. A arătat, din nou, că este unul dintre cei mai promiţători jucători din campionat.

Mamadou Thiam (U Cluj)
A fost un pericol permanent pentru apărarea adversă. A înscris pentru a doua rundă la rând.

Ahmed Bani (Dinamo)
Tânărul jucător dinamovist creşte valoric de la meci la meci. A înscris cel mai rapid gol din ediţia curentă.

ANTRENORUL ETAPEI:

Željko Kopic (Dinamo)
„Câinii roșii“ s-au impus în derbiul etapei, continuând parcursul formidabil din acest sezon. Un rol important în revenirea dinamoviştilor îl are tehnicianul croat, cel care, pe lângă partea tehnică predată jucătorilor, a reuşit să formeze un grup unit.

Superliga, etapa a 7-a

Vineri, 23 august: Petrolul Ploieşti – Oțelul Galaţi 0-0, Poli Iași – Rapid 1-2.
Sâmbătă, 24 august: Sepsi Sf. Gheorghe – Unirea Slobozia 0-1, Dinamo – „U“ Craiova 2-1.
Duminică, 25 august: CFR Cluj – FC Botoșani 3-0, Hermannstadt – FCSB 2-0.
Luni, 26 august: FC Buzău – U Cluj 0-2, UTA Arad – Farul Constanţa 1-1.

Clasament: 1. U Cluj 15 puncte (golaveraj 12-4), 2. „U“ Craiova 14 (14-6), 3. Dinamo 12 (16-10), 4. Oțelul 12 (7-3), 5. CFR Cluj 10 (13-9), 6. Petrolul 10 (4-5), 7. Rapid 8 (9-9), 8. Farul 8 (8-8), 9. Hermannstadt 8 (8-9), 10. Sepsi 8 (7-10), 11. Slobozia 8 (6-9), 12. UTA 7 (6-8), 13.Iași 7 (6-9), 14. Botoșani 6 (5-9), 15. FCSB 5 (6-10), 16. Buzău 5 (6-15).

Etapa viitoare:

Vineri, 30 august – ora 21.00: Oțelul Galați – Sepsi Sf. Gheorghe.
Sâmbătă, 31 august – ora 18.30: Hermannstadt – Poli Iași, ora 21.30: „U“ Craiova – Rapid.
Duminică, 1 septembrie – ora 16.30: FC Botoșani – Petrolul Ploiești, ora 18.45: Farul Constanța – CFR Cluj, ora 21.30: FCSB – UTA Arad.
Luni, 2 septembrie – ora 19.00: Unirea Slobozia – Gloria Buzău, ora 21.30: U Cluj – Dinamo.

Citește și: Cupa României | Programul meciurilor din turul 4

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS