Un avocat craiovean susţine că a fost bruscat şi încătuşat de un echipaj de poliţişti de la Secţia 4, numai pentru faptul că a cerut să facă obiecţiuni pe procesul-verbal prin care a fost sancţionat. Totul s-a întâmplat în centrul Craiovei, la câţiva metri de maşina în care se aflau cei doi copii minori ai avocatului. Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că bărbatul a fost încătuşat după ce ar fi devenit recalcitrant.
Avocatul craiovean a explicat că incidentul a avut loc în centrul Craiovei, la ieşire din pasajul subteran. A fost oprit de un un poliţist care i-a cerut documentele, dar şi să aştepte în maşină până când va întocmi procesul-verbal. Ulterior, când i-a reproşat agentului că nu îi permite să facă menţiuni în procesul-verbal, bărbatul a fost încătuşat.
„Când i-am spus că nu sunt de acord în totalitate cu cele menționate și că vreau să fac obiecțiuni scrise, dl. agent de poliție Nicolae Alexandru mi-a spus că pot să-l contest în instanță. A refuzat să mă lase să fac mențiuni și a plecat către echipajul de poliție, spunându-mi că îmi va comunica procesul-verbal prin poștă. Am coborât să îi spun că nu e normal cum procedează, mai ales că sunt avocat, mi-a spus că eu nu cunosc dispozițiile legale. I-am spus că-i voi face plângere penală pentru abuz. În acel moment, a dat ordin colegilor să mă încătușeze, toți folosind o forță greu de descris”, a precizat pentru GdS avocatul Alexandru Bogdan.
Copiii au văzut totul din maşină
Bărbatul a mai explicat că incidentul a avut loc la câţiva metri de maşina sa, în care erau copiii minori de 8 şi 10 ani.
„În momentul în care am fost încătușat, copii mei de 8 și 10 ani s-au speriat foarte tare și au început să plângă, eu auzindu-i de la o distanța de circa 10 metri, aceștia fiind auziți și de domnii polițiști. Cu toate acestea, au considerat că e cazul să îmi aplice o „corecție” ca să nu mai îndrăznesc să îmi exercit un drept legal, acela de a face obiecțiuni la procesul-verbal, fără să țină cont că sunt o persoană publică și că provoacă suferințe unor copii nevinovați”, a mai explicat avocatul Alexandru.
Copiii au mers la secţie, împreună cu tatăl lor
Avocatul Alexandru a mai precizat că a fost nevoit să meargă la secţie împreună cu cei doi copii ai săi.
„M-au trântit pe caroseria maşinii și mi-au strâns cătușele până când am simțit că-mi crapă oasele de la mâini, după care m-au băgat forțat în interiorul mașinii de poliție. Deși i-am rugat să mă lase să duc copii acasă pentru că sunt speriați, au refuzat și m-au obligat să merg împreună cu ei la Secția 4 de poliție. Acolo am fost sancționat abuziv pentru părăsirea autoturismului fără acordul polițistului și mi-a fost prelungită perioada de suspendare de la 60 la 90 de zile”, spune bărbatul.
În final, bărbatului i-au fost scoase cătuşele. Acesta a mers la secţie cu maşina, împreună cu copiii.
IPJ Dolj face verificări
Reprezentaţii IPJ Dolj au explicat pentru GdS că bărbatul a fost sancţionat pentru că a depăşit o coloană de autovehicule oprită la culoarea roșie a semaforului pe strada Calea București, intersecția cu bulevardul Carol I. Ulterior, bărbatul a fost încătuşat după ce ar fi devenit recalcitrant.
„Întrucât bărbatul nu s-a conformat indicațiilor polițistului rutier de a intra în autoturism și de a părăsi partea carosabilă și totodată devenind recalcitrant, polițiștii l-au condus la sediul unității, unde acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice de la 30 de zile la 60 de zile.
Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a dispus efectuarea de verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a transmis IPJ Dolj.