8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat care a încercat să urce din mers a alunecat şi a fost călcat de tren

Un bărbat care a încercat să urce din mers a alunecat şi a fost călcat de tren

Un bărbat, de 46 de ani, din Bistrița Năsăud, a murit după ce a încercat să urce în trenul care tocmai pornise din staţie, din Gara Cluj. A alunecat şi a căzut sub roţi, fiind călcat de tren.

Miercuri, în jurul orei 15.20, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la un accident produs pe un peron al stației din Cluj-Napoca.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat, de 46 de ani, ar fi încercat să se urce în trenul care circula pe relația Cluj-Napoca – Bistrița Nord, în timp ce garnitura feroviară se afla în mișcare.

La faţa locului s-au deplasat Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, o autospecială cu modul de descarcerare, motocicleta SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Victima avea leziuni incompatibile cu viaţa.

Medicii ajunși la faţa locului nu au mai avut ce face pentru bărbat. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Citeşte şi: Cinci copii şi patru adulţi, răniţi în ciocnirea a două autoturisme

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS