Un bebeluș de numai 23 de zile a ajuns la Spitalul Județean din Suceava cu multiple fracturi și a fost transferat de urgență la Iași. Mama le-a spus doctorilor că traumatismele s-ar fi produs când încerca să-l îmbrace. Părinții micuței sunt suspectați că au agresat-o.
O fetiţă de 23 de zile din judeţul Suceava este internată în stare gravă la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, cu multiple fracturi şi hemoragie cerebrală. Existând suspiciuni că ea a fost agresată de părinţi, iar Poliţia şi Direcţia de Protecţie a Copilului au deschis anchete în acest caz.
Bebelușul, în stare gravă
Este vorba despre o fetiţă din localitatea suceveană Crucea.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava, micuţa a fost internată prima dată pe 2 septembrie, la Spitalul din Vatra Dornei. Între timp a fost declanşată o anchetă socială la familia copilului.
Pe 3 septembrie, fetiţa a ajuns la Spitalul de Urgenţe din Suceava, după care a fost transferată la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, unde se află internată în stare gravă, în Secţia de Terapie Intensivă.
Tatăl bebelușului, internat la Psihiatrie. Bebelușul va fi preluat de stat
Medicii suceveni au declarat jurnaliştilor că fetiţa era policontuzionată, avea fractură de humerus, hemoragie subarahnoidiană, dar şi o posibilă fractură de mandibulă şi arsură oro-faringe suprainfectată.
”Din primele evaluări ale cazului şi din discuţiile cu asistentul social şi cu asistentul medical comunitar, de la Primăria Crucea, rezultă o posibilă agresiune asupra bebeluşului de nici o lună. În acest sens, s-a solicitat o nouă anchetă socială de la primăria de domiciliu, declaraţia tatălui, precum şi opinia spitalului cu privire la situaţia minorei.
În decursul zilei de astăzi, tatăl s-a prezentat cu soţia la un consult psihiatric la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, unde a şi rămas internată pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Micuţa este, în prezent, la Terapie Intensivă şi se va menţine legătura cu Spitalul din Iaşi în vederea preluării în sistemul de protecţie, cu plasament în regim de urgenţă la un asistent maternal profesionist, în momentul în care starea ei va permite externarea”, au precizat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava.
Mama nu a fost în stare să învețe să îngrijească bebelușul
Până la finalizarea anchetei sociale, părinţii nu vor putea să vadă şi nici să viziteze copilul.
”Considerăm că mama, fiind la primul copil, deşi a fost sprijinită şi consiliată de asistentul medical comunitar din localitate, nu şi-a însuşit noţiuni minime de îngrijire a bebeluşului şi nu a ştiut să gestioneze corect nevoile nou-născutului”, au mai afirmat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului, potrivit News.ro.
Poliția face anchetă
O anchetă în acest caz a fost declanşată şi de poliţişti.
„Polițiștii din Suceava au deschis un dosar penal după ce au fost alertați de medici. Deocamdată, bănuiala este aceea că ar fi vorba despre o neglijență din partea părinților, dar nu exclud nici varianta să se fi produs o agresiune intenționată.
Bebelușul de nici o lună a fost adus la Spitalul Județean din Suceava cu fractură la o mână și numeroase vânătăi pe corp, la nivelul capului. Mama le-a povestit medicilor că toate aceste traumatisme s-ar fi produs în momentul în care a încercat să îmbrace copilul. Nu a fost suficient de atentă. Ea este cercetată acum pentru rele tratamente aplicate minorului.
Direcția pentru Protecția Copilului a început o anchetă pentru a stabili dacă bebelușul se poate întoarce în siguranță în familie în momentul în care va fi externat. Deocamdată a fost transferat de la Suceava, la Spitalul Sfânta Maria din Iași, pentru a fi ținut sub observație. Medicii spun că, având în vedere vârsta foarte mică, dar și fractura suferită, recuperarea va fi una mai îndelungată”.