0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia – Lituania / Mircea Lucescu: “Eu nu mai am emoţii demult”

România – Lituania / Mircea Lucescu: “Eu nu mai am emoţii demult”

Naţionala României a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, la Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor. Pentru tricolori urmează un meci contra Lituaniei, programat luni, de la ora 21.45, pe stadionul “Steaua”.

Mircea Lucescu, la primul meci acasă

Selecţionerul Mircea Lucescu a redebutat pe României în Kosovo, iar acum se pregăteşte să-i conducă pe tricolori în faţa propriului public.

“Eu nu mai am emoţii demult. Desigur, mă pot bucura, mă pot manifesta, dar emoţii de genul ăsta, nu. Preocupat pot să fiu de modul în care pregătesc echipa. Am ocazia să am la dispoziţie nişte jucători foarte receptivi. E meritul celor care i-au crescut şi i-au dus la nivelul acesta. Pentru că educaţia este cel mai greu lucru de dat jucătorilor. Dacă am oameni educaţi, pot avea şi rezultate. Jucătorii au într-adevăr emoţii, în ‘confruntarea’ aceasta cu suporterii ei simt prezenţa publicului. Şi sunt convins că şi mâine va fi la fel. Sper ca toţi suporterii să lase orice rivalitate deoparte şi să susţină echipa naţională”, a declarat Lucescu.

“Zece minute mi-au fost de ajuns pentru analiza meciului”

“Il Luce” a spus că după partida cu Kosovo a fost dificil să pregătească partida cu Lituania într-un timp atât de scurt.

“E dificil să te recuperezi atât de repede, să faci un antrenament cu cei care nu au jucat şi apoi se pregătesc meciul într-o singură zi. Sunt mult mai importante discuţiile pe care le ai cu jucătorii. Zece minute mi-au fost de ajuns pentru analiza cu ei a meciului, i-am felicitat şi le-am spus ceea ce a spus Napoleon, că ‘cea mai mare primejdie este momentul victoriei’. Ei trebuie să înţeleagă lucrul ăsta, pentru că nu mai există echipe mici. Când se intră pe teren suntem 11 contra 11. Cel mai greu pentru jucători este atunci când nu joacă, dar sper ca prezenţa la echipa naţională să îi stimuleze. Mai ales în raportul pe care îl au cu mine. Sunt convins că vor şti să aprecieze prezenţa lor la echipa naţională şi efortul pe care trebuie să-l facă, nu doar pentru a fi prezenţi, ci şi eficienţi”, a completat Mircea Lucescu.

“Nu ştiu la ce să vă aşteptaţi”

Selecţionerul nu a decis formula de start pentru partida cu Lituania. A precizat că Ianis Hagi are un handicap comparativ cu ceilalţi “tricolori”, care evoluează la echipele lor de club, spre deosebire de decarul naţionalei.

“Încă nu am decis echipa, nu ştiu la ce să vă aşteptaţi, trebuie să văd care este situaţia. Ianis Hagi are un handicap enorm faţă de ceilalţi, lipsa minutelor la nivelul competiţiei şi asta este valabil pentru toată lumea, nu doar pentru el. Important este că el şi-a dorit să fie aici şi sunt convins că va fi şi în continuare. Noi trebuie să câştigăm meciul, la asta trebuie să ne gândim. Nu trebuie să mă gândesc la un jucător sau altul. Pentru că după aceea, toată lumea profită de acest lucru”, a mai spus Lucescu.

Citeşte şi: Amical / Universitatea Craiova a remizat cu CFC Argeş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS