Răsturnare de situaţie în cazul proiectului pentru demolarea Pieţei Vechi şi construirea complexului de scrimă şi box. Primăria Craiova susţine că hotărârea de consiliu local a obţinut 16 voturi „pentru”. Instituţia spune că toţi cei 27 de consilieri în funcţie au votat la şedinţa din 29 august 2024 pentru proiectul care declară lucrările din Felix Aderca de utilitate publică şi dă undă verde la exproprieri. Numai că, din informaţiile accesibile în acest moment public, nu există dovada că toţi consilierii au votat.
Ce arată datele publice
Rezultatele votului online arată doar 10 voturi pentru (dintre care unul este schimbat verbal în vot împotrivă), iar din transmisiunea online a şedinţei ordinare nu reiese în niciun moment că toţi consilierii au fost prezenţi la şedinţă. Într-un răspuns transmis către jurnalista Ana Maria Gebăilă, Primăria susţine că voturile consilierilor „s-au exercitat atât online, prin aplicaţia pirs-eprim, cât şi verbal, acestea regăsindu-se în procesul verbal al şedinţei”.
Procesul verbal încă nu a fost publicat pe site-ul primăriei, iar situaţia voturilor online indica faptul că hotărârea nu a obţinut nici măcar majoritatea absolută (jumătate plus 1 din totalul consilierilor în funcţie, adică 14 voturi). Mai mult, conform înregistrării şedinţei online prin aplicaţia ZOOM, în momentul votului pentru proiectul de hotărâre privind Piaţa Veche, în imagini apar mai puţini consilieri. Nici pe parcursul şedinţei GdS nu a reuşit să adune 27 de consilieri care să apară măcar câteva secunde pe ecran-ul aplicaţiei ZOOM.
Deşi Primăria spune că voturile s-au înregistrat şi verbal, singurii consilieri care au avut intervenţii verbale în momentul votului au fost Teodor Sas şi Marian Vasile, care au menţionat că votează împotriva proiectului.
De la 19 la 27, votul s-a desfăşurat, practic, în culise
Interesant de notat este că preşedintele de şedinţă, Lucian Dindirică, întreabă, la momentul votului privind Piaţa Veche doar „Cineva împotrivă?”. Astfel, doar doi consilieri menţionează că votează împotrivă. Niciun alt consilier nu îşi exprimă votul verbal.
În aplicaţie, sunt 19 voturi, dintre care 10 pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri, votul „pentru” al lui Marian Vasile fiind declarat verbal „împotrivă” – consilierul precizează că a votat greşit în aplicaţie.
Aşadar, din datele accesibile public în acest moment, apar diferenţe consistente privind votul, care indică o lipsă problematică de transparenţă. În plus, aceste diferenţe duc la obţinerea majorităţii necesare ca proiectul să treacă… din punctul de vedere al primăriei. Pe fond, aceasta ridică probleme de ilegalitate.
„Cineva împotrivă?” versus transcrierea din procesele verbale
De asemenea, deşi procesul verbal al şedinţei din data de 29 august încă nu este disponibil, GdS a comparat procesul verbal al şedinţei din luna iulie cu procesul verbal disponibil pe site. Am constatat că există o diferenţă care se poate dovedi crucială privind felul în care preşedintele de şedinţă supune la vot proiectele de hotărâre.
Astfel, în timp ce înregistrările şedinţei arată că Lucian Dindirică întreabă doar „Cineva împotrivă?”, în procesele verbale, aceste două cuvinte se transformă în „Vă rog să votaţi în aplicaţie, iar cine nu se poate conecta, să voteze verbal”.
O astfel de abordare a votului deschide o cutie a Pandorei: Primăria poate susţine, de exemplu, că doar cei 19 consilieri care au votat proiectul Pieţei Vechi s-au putut conecta la aplicaţie, iar toţi ceilalţi au votat „pentru”… pentru că nu s-au declarat împotrivă!
Or, acest lucru ridică semne mari de întrebare, mai ales că publicul nu poate şti câţi dintre consilieri sunt într-adevăr prezenţi la momentul votului atâta timp cât aplicaţia ZOOM nu îi arată pe toţi.
GdS a cerut dovada numărului de participanţi la şedinţa ZOOM
GdS a transmis o solicitare de informaţii în care a solicitat arhiva meeting-ului ZOOM pentru şedinţa CL din data de 29.08.2024, unde poată fi accesată lista participanţilor la întâlnirea online. De asemenea, am solicitat şi explicaţii privind hotărârea Primăriei de a organiza şedinţe de CL online, deşi perioada pandemiei este de mult istorie.
Redăm integral textul solicitării mai jos:
„Bună ziua,
Primăria Municipiului Craiova sustine că 27 de consilieri locali au votat proiectul de hotărâre privind declararea de utilitate publică de interes local a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții „Complex sportiv – zona Piața Veche – str. Felix Aderca”.
Totuși, la momentul votului, conform imaginilor din platforma ZOOM, erau mai puțini participanți, iar de-a lungul ședinței ordinare nu au apărut pe platformă, în total, chiar și la momente diferite, 27 de consilieri. De asemenea, la minutul 0:53, secretara Nicoleta Miulescu spune că sunt 24 prezenți, deși pe ecran apar doar 12 căsuțe de participanți. Astfel, vă rugăm să clarificați pentru public participarea consilierilor la ședința de CL.
În calitate de gazdă/host al întâlnirii pe platforma ZOOM, aveți acces la arhiva meeting-urilor precedente, unde se pot accesa informații privind participanții. Pentru transparență deplină privind consilierii participanți, vă rugăm să ne transmiteți arhiva meeting-ului ZOOM pentru ședința din data de 29.08/2024, care include lista nominală a participanților.
Primăria a transmis că acești 27 de consilieri și-au exercitat votul atît verbal cât și pe platforma de vot. Situația voturilor, conform documentului public de pe site/ul primăriei, arată un total de 19 voturi. La momentul votării, singurii care și-au exprimat verbal votul au fost doi consilieri care au menționat că votează împotrivă. Cum a ajuns primăria de la 19 voturi la 27 și de ce aplicația de vot nu este folosită de toți consilierii la ședințele online pentru transparență, cu atât mai mult cu cât numărul consilierilor prezenți nu este evident pentru public?
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți care au fost motivele care au stat la baza deciziei Primăriei de a organiza ședințe CL online după perioada pandemiei.”
Trece sau nu trece?
Chiar şi cu situaţia voturilor prezentată de Primărie, pentru care GdS a cerut explicaţii, deşi primăria susţine că HCL a fost adoptată legal, în textul acesteia se precizează că se aprobă emiterea dispoziţiilor de expropriere de către primar. Având în vedere acest articol din cadrul HCL, legalitatea acesteia este invalidată de condiţiile de expropriere prevăzute de Codul Administrativ, care arată că este nevoie de majoritate calificată (în cazul de faţă, 19 voturi).
Conform Codului Administrativ, art. 139, alin. 2, „hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.”
Exact această prevedere a fost însă scoasă în Comisia Juridică din textul HCL, Primăria încercând să treacă o hotărâre 2 în 1 – declararea utilităţii publice plus exproprierea, uzând doar de majoritatea absolută.
Reamintim că textul hotărârii de consiliu a fost modificat pe ultima sută de metri, în ultima şedinţă a Comisiei Juridice, conform unor „lămuriri” oferite de Primărie în şedinţa extraordinară de săptămâna trecută. Modificarea temeiului legal a fost menţionată expeditiv în şedinţa HCL, încât ar fi putut trece uşor neobservată.
Citeşte mai multe despre acest subiect aici: