5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFCU Craiova a transferat un senegalez polivalent

FCU Craiova a transferat un senegalez polivalent

FCU Craiova, echipa finanțată de Adrian Mititelu, a anunțat, în cursul zilei de marţi, transferul unui jucător polivalent. Este vorba despre Modou Diagne, un senegalez de 30 de ani care poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca mijlocaș defensiv.

Transferul lui Modou Diagne a fost prezentat prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale.

„Bine ai venit, Modou Diagne! Modou Diagne a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an cu opțiune de prelungire pentru încă 2 ani cu FCU 1948. Jucătorul cu dublă cetățenie, senegaleză și franceză, poate evolua atât pe postul de fundaș central, cât și mijlocaș central defensiv.

Modou are 30 de ani, 1.88m înălțime și este jucător de picior drept. În trecut, Modou Diagne a evoluat pentru echipele AS Nancy (Franța), R Charleroi SC (Belgia). Olympiakos Nicosia (Cipru), Al-Khor SC (Qatar) și Pirin Blagoevgrad (Bulgaria). Mult succes, Modou! Îți dorim cât mai multe performanțe în tricoul FCU 1948”, a transmis FCU Craiova, pe contul oficial de Facebook.

Echipa lui Mititelu i-a prezentat oficial în ultimele zile pe Modou Diagne, Leonard Matei Moraru (împrumutat de la U Cluj),  Marokhy Ndione, Aboubacar Camara, Darius Ghindovean, Mihai Răduţ, Nestorly Lumbu, Răzvan Bălaşa, Alexandru Raicea, Codruţ Sandu şi Traian Ciubotaru.

Citeşte şi: România a pierdut în faţa Angliei, în Elite League U20

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS