2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriToamna vine cu investigaţii gratuite pentru inimă şi plămâni, la Centrul Speranţa

Toamna vine cu investigaţii gratuite pentru inimă şi plămâni, la Centrul Speranţa

În luna septembrie, Centrul Medical Speranţa din Craiova oferă pacienţilor posibilitatea de a-și verifica gratuit sănătatea inimii şi a plămânilor, în baza biletului de trimitere prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Această inițiativă vine în sprijinul celor care doresc să prevină afecțiuni cardiovasculare și respiratorii sau să investigheze anumite simptome îngrijorătoare, beneficiind de consultaţii de specialitate în condiţii moderne.

Servicii disponibile gratuit: EKG, spirometrie, pulsoximetrie și test de bronhodilatație

Pacienţii adulţi care dispun de bilet de trimitere pot accesa gratuit consultaţii la cabinetul de cardiologie, unde pot beneficia tot gratuit şi de electrocardiogramă.

Calitatea de asigurat oferă, de asemenea, posibilitatea de a consulta medicul pneumolog fără costuri, incluzând investigații precum spirometria, pulsoximetria și testul de bronhodilatație.

Reprezentanţii centrului subliniază că această ofertă este valabilă pentru anumiţi medici cardiologi şi pneumologi din echipa lor medicală și că este necesară o programare prealabilă pentru a beneficia de aceste servicii.

Consultații gratuite și la cabinetul de nefrologie

Centrul Speranţa extinde oferta și pentru pacienţii care necesită consultaţii de nefrologie, acestea fiind, de asemenea, gratuite în baza biletului de trimitere prin CAS.

“Colaborarea cu CAS reprezintă un pas important către prevenția și depistarea timpurie a afecțiunilor inimii și plămânilor, oferind acces la servicii medicale moderne și de calitate, pentru toți pacienții asigurați. Ne dorim să extindem gama de servicii în contract cu CAS în viitor, în sprijinul pacienţilor noştri”, au transmis reprezentanţii Clinicii Speranţa.

Detalii despre programări

Pentru a accesa aceste servicii gratuite, pacienții sunt încurajați să își facă o programare la numărul de telefon 0771493887.

Centrul Medical Speranţa se află în Craiova, pe strada Înfrățirii, Nr. 17. Mai multe informații despre clinica și serviciile oferite pot fi găsite pe website-ul oficial: www.clinicasperanta.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS