4.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPasager turbulent, amendat pentru că a forțat avionul să se întoarcă din drum

Pasager turbulent, amendat pentru că a forțat avionul să se întoarcă din drum

Un australian a fost obligat de un tribunal să plătească peste 5.000 de euro pentru costurile combustibilului, după ce comportamentul său a forțat avionul să se întoarcă din drum.

Potrivit Poliției Federale Australiene, citate de CNN, bărbatul de 32 de ani, din Australia de Vest, a fost agresiv într-un zbor care se îndrepta din Perth către Sydney.

Din cauza comportamentului său, avionul a fost nevoit să se întoarcă la Perth, iar pilotul a fost obligat să arunce o parte din combustibil pentru a putea ateriza în siguranță.

Pasagerul a fost obligat de tribunal să plătească 8.630 de dolari australieni (aproximativ 5.200 de euro) companiei aeriene pentru a acoperi costurile combustibilului risipit.

A primit și o amendă suplimentară

De asemenea, Curtea Magistraților din Perth i-a aplicat o amendă suplimentară de circa 5.450 euro (în dolari australieni) ceea ce aduce costul total al incidentului la peste 10.000 de euro.

„Acest incident ar trebui să servească drept avertisment că un comportament infracțional la bord poate avea un cost ridicat pentru infractor”, a declarat lini aeriană. „Este mult mai simplu să respectați indicațiile personalului companiei aeriene decât să provocați probleme inutile, care pot sfârși prin a vă arde la buzunar.”

Nici bărbatul, nici compania aeriană nu au fost numite public și nici nu s-a specificat exact ce a făcut pentru a primi o sancțiune atât de grea. Pasagerul a pledat vinovat la o acuzație de comportament turbulent pe o aeronavă și la o acuzație de nerespectare a instrucțiunilor de siguranță.

Care a fost cea mai mare amendă dată unui pasager

Deși este neobișnuit ca un călător problematic să fie sancționat pentru costurile combustibilului, alte tipuri de amenzi sunt mai frecvente.

În 2021, Administrația Federală a Aviației din Statele Unite a introdus o politică de toleranță zero față de pasagerii care se comportă necorespunzător în timpul zborurilor, aplicând amenzi în cazuri similare.

Incidentul subliniază gravitatea comportamentului neadecvat la bordul avioanelor, care poate atrage atât amenzi, cât și sancțiuni semnificative pentru cei care refuză să respecte regulile de siguranță.

Istoria zborurilor ne spune că cea mai mare sancțiune individuală aplicată vreodată, 40.823 de dolari, a fost aplicată unui călător care și-a adus propriul alcool la bord, era în stare de ebrietate, a încercat să fumeze marijuana în toaletă și a agresat sexual un însoțitor de bord – toate într-un singur zbor.

Citeşte şi: Militar arestat preventiv după ce a bătut un om în talcioc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS