În lunile de vară şi în prima parte a lui septembrie, autorităţile din Prahova au primit sute de apeluri care anunţau prezenţa urşilor în zone locuite sau frecventate de om. Bilanţul Jandarmeriei arată că aproape două treimi dintre apeluri vizau apariţia unor animale sălbatice în staţiunile Buşteni şi Sinaia.
Bilanţul mai arată că în aceeaşi perioadă, în urma atacurilor urşilor, un om a murit, mai mulţi proprietari de animale domestice au înregistrat pagube.
În total, în lunile iunie, iulie, august şi în prima jumătate a lunii septembrie, la nivelul judeţului Prahova au fost primite 649 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor în localităţi sau în preajma acestora, arată un bilanţ făcut public, marţi, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova.
Animalele sălbatice au fost văzute în 46 de localităţi.
Cel mai mare număr de apeluri primite au vizat prezenţa urşilor în Buşteni
Cel mai mare număr de apeluri primite de la începutul lunii iunie şi până în prezent au vizat prezenţa urşilor în Buşteni, unde a fost semnalată prezenţa animalelor în 180 de situaţii. În luna august au fost primite cele mai multe apeluri, respectiv 59, iar de la începutul acestei luni au fost primite 19 apeluri.
O persoană a murit, după ce a fost atacată de urs, iar animalul a fost împuşcat.
În Sinaia, ursul şi-a făcut apariţia de 179 de ori
În Sinaia, ursul şi-a făcut apariţia de 179 de ori, cele mai multe apariţii având loc tot în cursul lunii august. În staţiunea Azuga a fost semnalată de 40 de ori, în ultimele trei luni şi jumătate, apariţia urşilor.
În alte zeci de localităţi au fost primite apeluri privind prezenţa animalelor sălbatice. În comunele Telega, Măneciu, Izvoarele, Scorţeni Păuleşti, dar şi în oraşul Breaza urşii au atacat şi ucis animale domestice iar în unele locuri au rupt garduri pentru a intra în gospodării.
Citeşte şi: Accident cu o victimă între Slatina şi Brebeni