20.9 C
Craiova
joi, 19 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO nouă tranşă pentru tichetele sociale, în luna octombrie

O nouă tranşă pentru tichetele sociale, în luna octombrie

În luna octombrie va fi livrată o nouă tranşă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. De acest program beneficiază 2,6 milioane de persoane.

”Tot pentru luna octombrie avem o nouă tranşă pentru tichetele sociale, dacă vreţi renumitele vouchere pentru alimente, de 250 de lei. Am majorat şi plafonul până la care se poate beneficia de aceste sume, plafonul fiind pentru venituri de până la 2.210 lei. În luna octombrie avem o nouă tranşă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetăţeni”, a declarat Adrian Câciu, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, conform stirileprotv.ro.

El a fost întrebat dacă ajutorul pentru încălzire va fi acordat şi în acest an.

“În ceea ce priveşte voucherele de energie, ele erau finanţate din exerciţiul financiar 2014-2020. A fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situaţia din 2022 şi 2023. Pentru 2025 avem partea ajutor de încălzire şi legislaţia pe care o gestionează Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Muncii astfel încât persoanele vulnerabile să poată să aibă sprijin acolo unde este nevoie pentru a trece peste iarnă cu bine”, a explicat Adrian Câciu.

Pensionarii care primesc ajutor pentru încălzire vor beneficia de acesta și în iarna 2024 – 2025

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că seniorii ale căror pensii au crescut după recalculare vor primi în continuare ajutorul pentru încălzire.

”Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioada”, a anunțat prim-ministrul.

Pensionarii care primesc ajutor pentru încălzire vor beneficia de acesta și în iarna 2024 – 2025. Anunțul a fost făcut de Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Citeşte şi: Doljul are doi subprefecţi noi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS