1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Final greu de privit! SCMU Craiova, înfrântă la ultima fază de Bistriţa

Handbal (f) / Final greu de privit! SCMU Craiova, înfrântă la ultima fază de Bistriţa

Handbalistele de la SCMU Craiova au fost la un pas să dea o mare lovitură în startul de campionat al Ligii Florilor. Gruparea din Bănie a pierdut la limită disputa de la Bistriţa, cu Gloria, scor 26-25, după ce a încasat golul „izbăvitor“ la ultima fază a jocului. Mai mult de atât, la 25-25, oltencele au ratat chiar şansa de a trece în avantaj pe tabelă, mingea trimisă de Micijevic lovind bara porţii gazdelor. Partida a contat pentru etapa a 4-a a Ligii Naţionale.

Craiova a început mai bine jocul şi s-a aflat la conducere o bună perioadă de timp. Fără teamă de adversar, unul puternic să fim cinstiţi, craiovencele s-au distanţat la două goluri, scor 12-10, după 20 de minute. Ultimele minute ale primei părţi le-au găsit pe bistricence mult mai inspirate. Au restabilit egalitatea şi chiar au trecut în faţă la intrarea la cabine, 16-14.

Ghinion pentru Craiova, şansă mare pentru gazde

Diferența a crescut la patru goluri în partea secundă a întâlnirii, dar trupa lui Mihăilă n-a renunţat la meci. Craiova a marcat de patru ori la rând, pentru 24-24 în minutul 55 și astfel a creat mari emoţii în tabăra gazdelor. Ultimele 30 de secunde au fost, cu adevărat, chinuitoare pentru cei care au trăit partida la intensitate maximă. Camila Micijevic (SCMU Craiova) a aruncat în bară la o aruncare de la 9 m, iar pe contraatac, de pe extremă, Dagmara Nocun a adus victoria Bistriței în ultimele secunde. Bucuria le-a revenit, la final, celor de la Gloria. De partea cealaltă, frustrarea şi dezamăgirea s-au instalat, cum era şi inevitabil, în cadrul grupului oltean.

SCMU Craiova: Risovic, Zoqbi de Paula – Pașcan 4, Dzaferovic 4, Gomes 4 (2 din 7m), Iskit 3, Mugosa 3, Bojicic 3, Nikolic 2, Micijevic 1, Blazevic 1, Mihart. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Urmează o pauză de două săptămâni în Liga Florilor, pentru o acțiune a echipei naționale. SCMU Craiova va juca în etapa cu numărul 5 pe teren propriu, cu Gloria Buzău.

Citeşte şi: Cezar Creţu e în optimi la Sibiu Open după o victorie în două seturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS