2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAsociația Vasiliada organizează FLASHMOB în Craiova „Începe cu Tine: Promovează Respectul Pentru Lege”

Asociația Vasiliada organizează FLASHMOB în Craiova „Începe cu Tine: Promovează Respectul Pentru Lege”

Asociația Vasiliada organizează duminică, 22 septembrie, începând cu ora 17.00, evenimentul FLASHMOB „Începe cu Tine: Promovează Respectul Pentru Lege”, în Piața „Frații Buzești” din Craiova. Activitatea se desfășoară în cadrul Proiectului „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”, finanțat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

La eveniment vor participa aproximativ 200 de copii și voluntari implicați în proiect, din localitățile:

  • Urzicuța,
  • Lipovu,
  • Filiași;
  • Craiova.

Se vor alătura de asemenea elevi de la mai multe unități de învățământ din județul Dolj. Flashmob-ul va fi coordonat de Prof. de gimnastică aerobică Alina Mălăescu, de la Palatul Copiilor Craiova.

Activitatea, moderată de Prof. Cristian Stăiculescu, va debuta cu intonarea Imnului României de către Bryana Holingher. Va cuprinde mai multe momente artistice și muzicale, printre care prezentarea unei piese de teatru de către Trupa de Teatru „Phantasia” a Palatului Copiilor Craiova, sub coordonarea Prof. Cazacu Daniela, având ca temă Bullyingul. În continuare, solistele de muzică populară Anastasia Boroată și Delia Andreea Joița vor susține un program muzical special.

Activități culturale pentru copii

Evenimentul FLASHMOB va fi precedat de către o activitate culturală, în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova. âCopiii implicați în proiect vor vizita Secțiile Muzeului Olteniei Craiova:

  • Secția de Etnografie,
  • Secția de Istorie – Arheologie,
  • Secția de Științele Naturii.

Proiectul „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”, implementat de Asociația Vasiliada și finanțat de ANABI, are ca scop creșterea accesului la o mai bună cunoaștere asupra pericolului criminalității în rândul a 140 de copii și tineri din orașele Craiova și Filiași și din mediul rural, Lipovu și Urzicuța, județul Dolj.

Citește și: Vagonul unui tren a deraiat. Traficul feroviar este oprit între Timişoara Nord şi Arad

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS