7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Un mort în accidentul de pe DN 65

Olt: Un mort în accidentul de pe DN 65

O persoană a murit în accidentul rutier de pe DN 65, între localitățile Găneasa și Slătioara,din județul Olt.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Găneasa,conducea un autoturism pe DN 65 – E574. Acesta ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de către un tânăr, de 31 de ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 45 de ani a decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Citește și: Olt: Trafic restricționat pe DN 65. Un autocamion și un autoturism s-au ciocnit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS