2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDosarul Revoluţiei, retrimis la Parchetul Militar

Dosarul Revoluţiei, retrimis la Parchetul Militar

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar, printr-o decizie luată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea este definitivă.

Înalta Curte a motivat această decizie prin ”inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii”. În acest dosar au fost trimişi în judecată Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu.

”În majoritate, constată că procurorul nu a respectat obligaţia procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2”, se arată în minuta Înaltei Curţi.

ICCJ a explicat de ce a fost luată această decizie.

”În baza art. 347 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală dispune restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare a cauzei privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu, Rus Iosif trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al acestei unităţi de parchet, faţă de inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii”, a precizat sursa citată.

Decizia este definitivă.

A existat şi o opinie separată în acest dosar.

”Cu opinia separată a doamnei judecător Elena Barbu, în sensul constatării, în temeiul art.346 alin. (4) din Codul de procedură penală, a legalităţii sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 29.07.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi în sensul dispunerii începerii judecăţii de către Curtea de Apel Bucureşti”, se menţionează în minuta instanţei.

Citește și: (VIDEO) Tânăr din Poiana Mare, reținut pentru mai multe infracțiuni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS