26.7 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: 118 persoane au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară. Poliția a început o anchetă

Mehedinți: 118 persoane au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară. Poliția a început o anchetă

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, în legătură cu focarul de toxiinfecţie alimentară apărut în mai multe şcoli din judeţul Mehedinţi, că, în total, 118 persoane s-au prezentat la unităţi medicale din judeţele Mehedinţi şi Dolj. Dintre acestea, şapte copii şi un adult mai rămân sub supraveghere medicală.

”În unităţile medicale din judeţele Mehedinţi şi Dolj s-au prezentat pentru evaluare medicală şi acordarea tratamentului corespunzător, un număr total de 118 persoane”, a transmis, vineri la prânz, MS.

Astfel, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin s-au prezentat 104 persoane (102 copii şi 2 adulţi). Dintre acestea, au fost internate 10 persoane (8 copii şi 2 adulţi). În cursul zilei de vineri, vor fi externaţi 9 pacienţi, unul dintre copii va rămâne sub supraveghere medicală în secţia de Diabet şi boli de nutriţie.

La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova s-au prezentat 7 persoane (6 minori şi 1 adult) cu forme uşoare şi medii ale bolii. Acestea au rămas sub supraveghere medicală.

La Spitalul Municipal Băileşti s-au prezentat 7 persoane (minori) cu forme uşoare şi medii ale bolii. Pacienţii vor fi externaţi în cursul zilei de vineri.

Cercetări pentru comercializarea de produse alterate

Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Copiii au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.

Autorităţile au intervenit cu mai multe autospeciale de transport victime multiple, fiind alocate şi maşini din judeţele învecinate.

Copiii şi adulţii ar fi mâncat meniul oferit în mai multe unităţi de învăţământ de o firmă de catering, după care au început să se simtă rău. Se pare că toate persoanele afectate au consumat paste cu carne.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează cercetări pentru comercializarea de produse alterate.

Mai mulți elevi de la Școlile gimnaziale cu clasele I-VIII din localitățile Vlădaia, Salcia, Oprișor, după ce au servit masa, ar fi acuzat stări de rău și ar fi prezentat simptome de toxiinfecție alimentară. Au solicitat acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de comercializarea de produse alterate.

Cercetările continuă în acest caz, urmând ca la finalizarea acestora să propună măsuri în consecință.

Citește și: (VIDEO) Tânăr din Poiana Mare, reținut pentru mai multe infracțiuni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS