2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCe amendă a primită de firma de catering care a livrat alimente în şcoli din Mehedinţi

Ce amendă a primită de firma de catering care a livrat alimente în şcoli din Mehedinţi

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au suspendat temporar activitatea firmei de catering care a livrat alimente în şcoli din judeţul Mehedinţi. De asemenea, au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara.

În urma acestor verificări specifice Protecţiei Consumatorilor, coordonate de comisarul şef adjunct al ANPC Manta Felix Daniel, la Taverna Drobeta 2007, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, au fost constatate următoarele aspecte: carne şi produse din carne, precum şi peşte şi produse din peşte fără informaţii referitoare la denumirea produsului, data limită de consum, condiţii de păstrare, număr de lot, ţara de origine, data congelării, denumire producător etc.; produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită; materii prime nedepozitate corespunzător; efectuarea activităţii de catering în spaţiul neautorizat; cuptoarele şi tăvile folosite la prepararea produselor finite prezentau depuneri grosiere de grăsime arsă şi urme de rugină, potrivit informaţiilor transmise la solicitarea Agerpres de către Paul Anghel, director general la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

S-a dispus oprirea definitivă a produselor neconforme

Conform sursei citate, s-a dispus oprirea definitivă a produselor neconforme (materii prime) şi retragerea din circuitul consumului uman a unei cantităţi totale de peste 1,4 tone, în valoare totală de 28.343,39 lei, precum şi suspendarea temporară a activităţii până la remedierea deficienţelor.

În plus, au fost aplicate trei amenzi contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei, şi un avertisment aplicat pe Legea 270/2017, ce reglementează o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.

118 persoane s-au prezentat în unităţile medicale din Mehedinţi şi Dolj

Un număr de 118 persoane s-au prezentat în unităţile medicale din Mehedinţi şi Dolj, până vineri la ora 12:00, pentru tratament după ce au consumat alimente în şcoli din judeţul Mehedinţi, a informat Ministerul Sănătăţii. 

Citete şi: Au fost închise Porturile din Constanța și Mangalia din cauza vântului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS