22.9 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutoritățile fac pregătiri pentru a face față unei viituri majore pe Dunăre

Autoritățile fac pregătiri pentru a face față unei viituri majore pe Dunăre

”Apele Române” au anunţat că 1.000 de saci de nisip urmează să fie transportaţi pe sectorul românesc al fluviului. România se mobilizează pentru a face față unei viituri majore pe Dunăre. De asemenea, formaţiile de intervenţie vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici pentru monitorizarea digurilor.

În apropiere de oraşul Bechet, Apele Române Jiu au detaşat la Formaţia de lucru Dunăre-Nedeia utilaje necesare intervenţiei: buldoexcavator, excavator cu braţ de 14 metri, tractor cu remorcă, tractor cu aparat de umplere saci, autoutilitare.

Viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie

Conform estimărilor, viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie.

”Formaţiile de la Apele Române pregătesc mii de saci cu nisip pe care îi vor transporta spre sectorul românesc al Dunării. Colegii de la Apele Române Argeş-Vedea au pregătit deja 1000 de saci cu nisip şi alte materiale de intervenţie. Încă de ieri, au fost inspectate la pas încă o dată, lucrările cu rol de apărare, respectiv sectoarele de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrare. Au fost verificate totodată punctele critice cunoscute. Dacă vor fi identificate altele noi, se va interveni în regim de urgenţă, unde este nevoie, pentru refacere stabilităţii digului”, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională ”Apele Române”.

Vor fi inspectate, de asemenea, zonele deja determinate pentru montarea mirelor hidrometrice la ape mari şi se va degaja vegetaţia pentru asigurarea secţiunilor optime de scurgere ale apelor, daca vor fi identificate astfel de situaţii.

Cele 7 Administraţii Bazinale de Apă au început informarea tuturor deţinătorilor de lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de la Dunăre asupra prognozei hidrologice emise de către INHGA, iar în cazul ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare) va solicita verificarea punctelor critice la subtraversările conductelor prin diguri şi stadiul de funcţionare al staţiilor de pompare din administrarea acestora.

Formaţiile de intervenţie de la Dunăre vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici

Odată cu creşterea nivelurilor Dunării, formaţiile de intervenţie de la Dunăre vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici pentru monitorizarea digurilor la Dunăre.

”Debitul pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 19 – 20.09.2024 a fost în creştere având valoarea de 5100 m3/s, valoare care se situează peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), conform prognozei emise de colegii noştri de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Debitul Dunării la Budapesta are astăzi o valoare de 7940 mc/s, şi se confirmă tendinţa de scădere a valorilor maxime prognozate, astfel astăzi se prognozează pentru Budapesta o valoare maximă de aproximativ 8300 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 400 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime de 8700 mc/s”, a precizat Administraţia ”Apele Române”.

Citeşte şi: Șeful Postului de Poliție din Berlești a donat alimente unui bătrân grav bolnav

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS