6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComuna unde urșii vin neinvitați la nunți și dau nas în nas cu copiii care merg la școală: „România e grădină zoologică”

Comuna unde urșii vin neinvitați la nunți și dau nas în nas cu copiii care merg la școală: „România e grădină zoologică”

În 2020, consiliul local al comunei Arefu a votat o hotărâre care stabilește amenzi între 500 de lei și 1.000 de lei pentru hrănirea animalelor sălbatice pe raza comunei. Spre deosebire de legile naționale, prin această HCL sunt sancționate și fotografierea, filmarea animalelor sălbatice și apropierea de ele la mai puțin de 20 de metri, se arată într-o analiză publicată de site-ul Snoop.

În primul an de la intrarea în vigoare a hotărârii, jandarmii au dat, în baza ei, șase amenzi pentru hrănirea urșilor.

În 2021 au dat 25, iar în anii următori ani, au dat cinci, respectiv trei în 2023 și 2024. Pentru fotografiere, filmare sau pentru apropiere, menționate într-un articol de hotărâre separat, jandarmii argeșeni au dat 21 de amenzi. Adică amenzi totale de 32.000 de lei. De cinci ori mai multe decât au dat toate inspectoratele de jandarmerie pe cele două legi naționale în 10 ani.

Primarul comunei: România este grădină zoologică

„Nu vă dați seama, unde mai există grădini zoologice în Europa decât în România? Există prin țări străine? Nu, că alții n-au permis. România este grădină zoologică”, spune supărat primarul Stoican.

În Arefu, urșii vin neinvitați la nunți și botezuri și dau nas în nas cu copiii când merg la școală.

Comuna Arefu numără vreo 2.000 de locuitori. Anul ăsta, până în august, autoritățile locale din Arefu au făcut șapte rapoarte de intervenție. Urșii au plecat din gospodăriile oamenilor cu 20 de animale, oi, vaci, viței. Sunt cu siguranță mai multe, spune șeful departamentului pentru situații de urgență din primărie, dar unele animale nu sunt crotaliate și atunci oamenii nu mai vin să declare incidentele cu urs.

CITEȘTE ȘI: Dolj: Candidații PSD pentru alegerile parlamentare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS