16.8 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Mediului: Viitura de pe Dunăre va ajunge în România la sfârșitul acestei săptămâni

Ministerul Mediului: Viitura de pe Dunăre va ajunge în România la sfârșitul acestei săptămâni

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus că viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni.

Fechet și experți de la Apele Române și din Departamentul pentru Situații de Urgență au survolat luni zona de la Porțile de Fier, până la Galați, anunțând pe Facebook că vor verifica 1.200 de kilometri de diguri, iar acolo unde sunt puncte „vulnerabile” vor ateriza și vor face verificări în teren.

Prima oprire a fost la Porțile de Fier, unde au existat discuții despre debitul de apă pe care digul din zona hidrocentralei îl poate susține. 

Autoritățile sunt în alertă

Conform Ministerului Mediului, autoritățile sunt în alertă și au pregătit mii de saci de nisip pentru a răspunde rapid situației.

„Se estimează că viitura va afecta România la sfârșitul săptămânii, iar măsurile proactive sunt esențiale. Aceste inundații sunt cele mai severe din ultimele două decenii în Europa Centrală. Ele au cauzat daune considerabile, inclusiv distrugerea de poduri și acoperirea orașelor cu noroi.

România se pregătește să facă față acestei crize cu o coordonare eficientă între instituții. Specialiștii sunt pregătiți să intervină în orice moment și, de asemenea, urmărim și ce se întâmplă cu evoluția debitului Dunării și în țările vecine”, a transmis Mircea Fechet.

Debitul Dunării, dublu față de media multianuală

Duminică, debitul Dunării la intrarea în țară a crescut până la 7.900 m3/s, mai mult decât dublu fața de media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 m3/s, conform Institutului Național de Hidrologie

Fechet a susținut săptămâna trecută, miercuri, că „nu există niciun risc în legătură cu Dunărea”.

„Vom avea, cel mai probabil, un maxim de 10.000 mc pe secundă, dar aceasta nu este o situație de negestionat. În 2006, am avut la Baziaș 15.000 mc pe secundă și autoritățile s-au descurcat foarte bine”, a declarat miercuri, la Guvern, ministrul, întrebat de jurnaliști ce măsuri vor fi luate în cazul creșterii debitului pe Dunăre.

Citeşte şi: Câţi bani s-au strâns la Pilonul II de pensii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS