11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDaniel Ghiță, deputat PSD, vrea să schimbe Legea Sportului

Daniel Ghiță, deputat PSD, vrea să schimbe Legea Sportului

Deputatul PSD Daniel Ghiță, fost luptător de K1, își continuă războiul deschis cu autoritățile care conduc și reglementează activitatea sportivă din România. El cere să respecte implementarea Recursului în interesul legii (RIL), din noiembrie 2023.

De mai bine de câteva luni, Ghiță a solicitat celor de la ANS, COSR, dar și federațiilor sportive să respecte nu doar RIL, dar și prevederile OG 26/2000, care reglemetează regimul asociațiilor și fundațiilor, potrivit GSP.

„O lege longevivă, dar cadrul legislativ a evoluat”

Cum demersurile sale nu au avut ecou decât într-o măsură redusă, la Tribunal, care a început să refuze încercarea diverselor federații de a-și înregistra actele constitutive și modificările de statute, fostul sportiv a pregătit o altă strategie.

Cu ajutorul lui Ștefan Popescu, președintele FR Pescuit Sportiv, la rându-i un adversar declarat al modului în care funcționează și este finanțat sportul românesc, au fost elaborate și argumentate juridic o serie de modificări la Legea Sportului (69/2000). Argumentul principal este că „legea este una dintre cele mai longevive, dar de la apariția ei și până acum, cadrul legislativ a evoluat, inclusiv prin aderarea României la Uniunea Europeană”.

Iar acest proiect legislativ ar urma să fie înscris mâine pe ordinea de zi a Senatului, pentru a intra în dezbateri, în procedură de urgență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS