3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentComisar al Gărzii de Mediu Prahova, pus sub control judiciar

Comisar al Gărzii de Mediu Prahova, pus sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând de ieri, față de un comisar al Gărzii de Mediu Prahova.

Aristide Valentin Turcea, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova, este cercetat pentru luare de mită.
Procurorii îl cercetează în stare de libertate, în acest dosar, și P.V., administrator al unei societăți comerciale, pentru dare de mită.

Pe 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 18.00, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.I., pe raza municipiului Ploiești. El ar fi primit în mod direct de la acesta suma de 5.000 de lei, cu scopul de a nu sancționa contravențional societatea comercială a acestuia, cu privire la depozitarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile colectate.

Control cu probleme la societatea inculpatului P.V.

În perioada 29 – 30 ianuarie 2024, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru din comuna Blejoi județul Prahova al societății comerciale respective, ar fi constatat săvârșirea contravenției menționate, ocazie cu care ar fi pretins inculpatului P.V. suma de 5.000 lei cu scopul de a nu-i aplica acesteia o sancțiune contravențională cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Turcea Aristide-Valentin trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să nu părăsească teritoriul României,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu exercite funcția de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova în exercitarea căreia a săvârșit fapta,
  • să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului Turcea Aristide-Valentin i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu:

  • măsura arestului la domiciliu,
  • măsura arestării preventive.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale.

Citește și: (VIDEO) Razie în cartierul Popoveni din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS