-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bulgar care a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea, reţinut

Un bulgar care a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea, reţinut

Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au reţinut un bărbat de 36 de ani, cetăţean bulgar. Acesta este acuzat că a reclamat în fals furtul a peste 20 de tone de cafea. De fapt, bărbatul a vândut cafeaua, contra sumei de peste 55.000 de euro, marfa fiind asigurată.

”Ieri, 24 septembrie, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au reţinut pentru 24 de ore, un cetăţean bulgar de 36 de ani, bănuit că în luna mai 2024, ar fi reclamat în mod fals furtul a peste 20 de tone de cafea, ambalată în 66 de paleţi, pe care i-ar fi transportat cu un ansamblu de vehicule, din Ungaria, cu destinaţia Bulgaria, conform news.ro.

Astfel, în 2 mai 2024, în jurul orei 13.00, cetăţeanul bulgar a sesizat prin apel 112 că în noaptea precedentă acelei date ar fi staţionat ansamblul de vehicule încărcat cu cei 66 de paleţi de marfă, într-o parcare din municipiul Caransebeş pe timpul nopţii, iar dimineaţa ar fi constatat că marfa i-ar fi fost sustrasă”, a transmis, miercuri, IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii au demarat cercetările în cazul sesizat

Sursa citată a precizat că poliţiştii au demarat cercetările în cazul sesizat, înregistrat iniţial pentru infracţiunea de furt calificat.

”Din documentarea activităţii infracţionale s-a constatat că cetăţeanul bulgar ar fi vândut marfa în valoare de peste 55.300 de euro, pentru care exista o asigurare valabilă, unei alte persoane, care ar fi preluat-o cu un alt ansamblu de vehicule, fără ca ansamblul de vehicule să ajungă încărcat în judeţul Caraş-Severin”, a mai transmis sursa citată.

Bărbatul de 36 de ani va fi prezentat procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru dispunerea de măsuri legale.

Citeşte şi: Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 finanţează şi stocarea curentului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS