13.6 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Razie de amploare în două cartiere din Craiova

(VIDEO) Razie de amploare în două cartiere din Craiova

-

În municipiul Craiova a fost organizată și executată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, în această dimineață, începând cu ora 6.00, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii au acționat în cartierele Brestei și George Enescu

De această dată, polițiștii au acționat în cartierele Brestei și George Enescu, scopul fiind prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului deșeurilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei din acest caz, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Citeşte şi: România, inclusă în ancheta care vizează pagerele care au explodat în Liban

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Agresorul unei fetiţe de 11 ani, ţinut în arest...

Judecătorii au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de un bărbat de 29 de ani, din comuna Cetate, acuzat de comiterea infracţiunii de agresiune sexuală. Potrivit oamenilor legii, suspectul a ar fi atins în zonele intime o copilă de 11 ani. Incidentul a avut loc pe 24 mai, în comuna Cetate. Doljeanul a fost trimis în judecată în iunie, în stare de arest preventiv.

ȘTIRI GdS