5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljExproprierile din Piaţa Veche au trecut la limită. Cine a fost în calul troian

Exproprierile din Piaţa Veche au trecut la limită. Cine a fost în calul troian

Proiectul privind aprobarea sumelor pentru exproprierile din Piaţa Veche a trecut la limită în şedinţa de consiliu local de joi, 26 septembrie. Proiectul avea nevoie de 19 voturi pentru. Exact atâtea a şi primit. Unul dintre voturile „pentru” a venit chiar de la un consilier PNL, la nici 24 de ore după ce acesta participase la o conferinţă de presă unde proiectul era atacat de membrii partidului. Ce-i drept, la conferinţa respectivă, consilierul devenit peste noapte personaj-cheie nu a menţionat nimic despre proiectul Piaţa Veche.

Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi?

Pentru a putea trece de vot, proiectul necesita majoritate calificată, adică „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii”. Ceea ce, la un număr total de 27 de consilieri, înseamnă primul număr mai mare decât numărul echivalent cu două treimi – adică 18+1. Fix atâtea voturi a şi primit, cu contribuţia a trei voturi cruciale venite de la consilieri care se abţinuseră sau votaseră împotriva proiectului pentru declararea utilităţii publice şi declanşarea exproprierilor cu o lună înainte.

Astfel, consilierul din partea AUR Cosmin Corâţu, care s-a abţinut la şedinţa anterioară, a votat pentru hotărârea prin care se aprobă sumele pentru exproprieri, care conduce ulterior la plata acestora şi emiterea dispoziţiilor de expropriere. La fel şi colegul său, Georgel Enescu. Celălalt vot „pentru” i-a aparţinut Adrianei Ungureanu, din partea PNL, deşi aceasta votase împotriva hotărârii privind proiectul din Piaţa Veche la şedinţa anterioară.

„Aşa am votat eu astăzi, am zis să vedem cum se expropriază”

Adriana Ungureanu i-a cerut secretarei primăriei să consemneze de la începutul şedinţei că nu poate vota în aplicaţie şi că se abţine la câteva puncte, în caz că va pierde ulterior semnalul. Printre acestea nu se afla şi proiectul pentru exproprieri.
Întrebată de GdS ce a făcut-o să îşi schimbe de la o şedinţă la alta perspectiva asupra complexului din Piaţa Veche, Adriana Ungureanu ne-a răspuns, iniţial, într-un mod straniu: „aşa am votat eu astăzi. Aştept să se termine… să vedem cât durează exproprierile. Am zis să vedem cum se expropriază, că vreau să văd şi eu cât o să dureze procesele”.

În urma acestui răspuns prea puţin edificator, am întrebat-o pe consiliera PNL dacă este de acord cu complexul sportiv din Piaţa Veche. Răspunsul său a fost: „Sunt de acord să se facă ceva frumos”.
Ironia este că Adriana Ungureanu participase cu numai două zile înainte de şedinţă la conferinţa de presă PNL unde colegii săi de partid, Teodor Sas şi Florian Gătejescu, au expus pe larg neajunsurile proiectului pentru Piaţa Veche. Ce-i drept, aceasta nu a avut nimic de spus despre subiect.

Corâţu spune că nu vrea bază sportivă în Piaţa Mare, dar e „pro” achiziţie de terenuri

Deşi prin votul său girează exproprierile şi, implicit, avansarea proiectului pentru construirea bazei sportive în Piaţa Veche, Cosmin Corâţu spune că aceasta nu îşi are locul în centrul oraşului. În schimb, susţine că a votat pentru exproprieri pentru că „este de datoria sa de consilier local” să susţină achiziţia de terenuri pentru oraş.

„Dacă vă uitaţi în istoria proiectului, veţi observa că la ultimele două şedinţe am votat împotrivă. La prima şedinţă, în primăvară, am votat împotrivă, iar la şedinţa din august, m-am abţinut, ceea ce este tot un vot negativ. Eu nu sunt împotriva construirii bazei sportive, dar ea nu are ce căuta acolo. Zona arată rău, este insalubră, trebuie făcută curăţenie, dar proiectul poate fi realizat în altă parte.

La şedinţa de astăzi a fosta vorba despre achiziţia de terenuri şi am votat pentru. Şi o voi face mereu când este vorba despre aşa ceva, deoarece oraşul este mai bogat, mai solvabil atunci când achiziţionează terenuri. Din păcate, oraşul oraşul suferă din acest punct de vedere, deoarece s-au retrocedat foarte multe terenuri. Eu nu am votat niciodată pentru construirea de blocuri pe spaţii verzi, dar am votat mereu pentru achiziţia de către primărie a unor terenuri. Consider că este datoria mea de consilier local ca oraşul să aibă mai multe terenuri”, a declarat acesta pentru GdS.

Un proiect care „s-a dezbătut suficient”

Proiectul privind complexul sportiv din Piaţa Veche a fost din nou cel mai dezbătut punct de pe ordinea de zi. Consilierul PNL Teodor Sas s-a declarat împotrivă, spunând că zona trebuie să îşi pătreze destinaţia de piaţă. „Zona trebuie reabilitată pentru că se află într-o stare avansată de degradare, dar soluţia nu este să faci un complex sportiv, ci să păstrezi zona de patrimoniu”, a spus acesta. Sas a susţinut că obiectivul sportiv se poate face în altă zonă.

Au avut obiecţii şi Eduard Cîrceag şi Cezar Drăgoescu, consilieri din partea USR. Cîrceag a ţinut să menţioneze că „dacă primăria şi-ar fi luat angajamentul să se poată păstra ideea de piaţă, în care să fie integrat şi Hanul Puţureanu, poate s-ar fi putut ajunge la o cale de mijloc” şi ar fi putut răspunde, astfel, şi problemelor ridicate de societatea civilă.
În cele din urmă, proiectul a trecut cu 19 voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” şi o abţinere. Voturile „împotrivă” au fost din partea consilierilor Teodor Sas, Manuel Borţoi, Denis Fota, Marinel Florescu, Cezar Drăgoescu, Eduard Cîrceag şi Iulia Dudu. Cel care s-a abţinut a fost Marian Vasile.

Primarul consideră că „apar în spaţiul public tot felul de prostii”

Drăgoescu a vrut să afle argumentele pentru utilitatea publică a proiectului, care îl fac necesar fix în zona centrală şi opreşte primăria să îl construiască altundeva. Olguţa Vasilescu a replicat citind câteva paragrafe din legea privind exproprierile, pe care o avea pregătită pe birou.

După care primarul a ţinut să remarce că „apar în spaţiul public tot felul de prostii, de nici nu mai ştim cum să reacţionăm”. A repetat că este necesar să dispară „şobolăneala” din zonă şi că primul pas pentru salvarea acesteia este să se facă exproprierile, apoi a menţionat că sala sportivă e făcută pe piloni, astfel că la parter va fi un spaţiu de piaţetă, de fan zone, unde să se strângă galeriile.

La un moment dat, când Sas a avut o altă intervenţie, Lucian Dindirică, preşedinte al şedinţei, a încercat să oprească discuţia considerând că „am dezbătut suficient acest subiect”.

Certificatul de urbanism nelegal „are valoare informativă”, spune primarul

În privinţa certificatului de urbanism declarat nelegal de Inspectoratul de Stat în Construcţii, Olguţa Vasilescu a spus că „are strict valoare informativă” şi că se va emite un alt certificat după ce, în urma exproprierilor, se vor alipi terenurile. „Încercăm să alipim terenurile şi apoi va fi scos un alt certificat care va sta la baza autorizaţiei de construire”.
Cu toate acestea, în certificatul de urbanism emis în luna iunie se menţionează că acesta poate fi utilizat inclusiv pentru execuţia lucrărilor: „Prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat(4) pentru – complex sportiv – zona Piata Veche – str. Felix Aderca (faza PT + execuţie)”.

Grupul Civic Piaţa Veche a demarat acţiunea de contestare juridică a hotărârii adoptate luna trecută

În paralel, Grupul Civic Piaţa Veche a demarat procesul de contestare juridică a hotărârii adoptate la şedinţa din luna august, privind declararea de utilitate publică şi declanşarea procedurilor de expropriere pentru complexul sportiv. Acesta a înaintat o plângere prealabilă către primărie şi consilierii locali, printr-o societate de avocaţi , prin care solicită revocarea hotărârii 380/2024, invocând mai multe motive de nelegalitate pe care GdS le-a prezentat în materialele privind subiectul.

>>> CLICK AICI pentru întreaga serie de materiale privind construirea complexului sportiv din Piaţa Veche

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS