19.5 C
Craiova
marți, 1 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjToalete cu „socializare” pentru elevii din Peștișani

Toalete cu „socializare” pentru elevii din Peștișani

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 din Peștișani, Gorj, beneficiază de toalete cu „socializare” sau „open space”.

Veceurile au fost instalate toate în același loc, fără cabine sau panouri separatoare. Elevii chiar se pot ține de mână când folosesc vasele de toaletă. Deocamdată, deși investiția este gata, veceurile nu au fost încă inaugurate. Modernizarea unității de învățământ a costat 2,8 milioane de lei, din care proiectarea peste 150.000 de lei. Dacă toaletele vor rămâne la fel, elevii nu vor avea niciun fel de intimitate. În clădire funcționează o grădiniță și sunt și clase de gimnaziu.

„Cam așa arată toaletele la școala din Peștișani. Cum ar putea merge copiii să-și facă nevoile fiziologice? Unde este intimitatea lor? Este așa de la începutul anului școlar, adică de trei săptămâni, și nu s-a luat nicio măsură. Nici măcar ușă la toaletă nu au, se vede totul de pe hol”, a anunțat părintele unui elev.

Unitatea de învățământ a fost verificată înainte de începerea anului școlar de o comisie de specialiști, însă nu s-a observat că ar fi ceva în neregulă.

Citeşte şi: Primăria șterge accesoriile la obligațiile contribuabililor din Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS