9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoar două adăposturi canine sunt autorizate în Gorj

Doar două adăposturi canine sunt autorizate în Gorj

Doar două adăposturi canine sunt autorizate să funcționeze la nivelul județului Gorj. În total sunt 10 adăposturi. Restul sunt în diferite faze de autorizare sanitar-veterinară.

Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj, a precizat că instituția pe care o coordonează nu poate lucra decât cu adăposturi autorizate, chiar dacă și altele găzduiesc animale fără stăpân. Serviciul ridica animalele agresate, abuzate, tratate necorespunzător sau rănite în urma unor evenimente rutiere și nu numai.

„Din câte știu cu avem în total în jur de 10 adăposturi publice și private. Sunt două adăposturi publice care au și autorizație, din ultimele datele. Noi lucrăm numai cu adăposturile autorizate pentru că trebuie să fie îndeplinite anumite condiții de avizare și de cazare a câinilor fără adăpost. Nu putem să predăm oricui animalele pe care le ridicăm. Lucrăm și cu adăposturi din țară. Iar campaniile din județ le realizăm numai cu adăposturile care funcționează conform legii”, a menționat Luis Popa.

20% din spațiile din adăposturile canine sunt pentru adopții la distanță

Potrivit aceleiași surse, doar 20% din spațiile existente în adăposturile canine din județul Gorj sunt pentru adopțiile la distanță. Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj, a precizat că doar adăposturile autorizate pot derula adopții la distanță și în mod normal orice alte tipuri de activități. În Gorj adopțiile la distanță sunt mai puțin folosite de către public. Întreținerea unui câine la distanță costă 400 – 500 de lei lunar.

„Aici se pot face adopții la distanță. Doar 20% din spațiile din adăposturile canine sunt pentru adopții la distanță. Sper să avem și în Gorj tot mai multe persoane care să adopte câini la distanță.”, a declarat Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj. În perioada următoare vor fi continuate campaniile de sterilizare și de adopție.

Citește și: Lucrări de întreținere curentă a două amenajări hidroenergetice din Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS