6.7 C
Craiova
miercuri, 2 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoi vânzători de etnobotanice, în arest preventiv

Doi vânzători de etnobotanice, în arest preventiv

Judecătorii doleni au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de doi bărbaţi de 51 şi 52 de ani, deferiţi justiţiei pentru efectuarea de operațiuni cu substanţe psihoactive. Potrivit oamenilor legii, cei doi inculpaţi au vândut substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din Dolj. Unul dintre ei a fost prins în flagrant, în timp ce ridica un colet expediat din Olanda, care conținea 20 de grame de substanță psihoactivă. Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pe 5 iunie.

Procurorii DIICOT au explicat că cei doi inculpaţi au vândut droguri începând cu luna februarie 2024.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – iunie 2024, aceștia ar fi efectuat, fără drept, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, operațiuni de procurare, deținere și vânzare de substanțe psihoactive (2-MMC) către consumatori din județul Dolj. De asemenea, unul dintre bărbați a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi ridicat un colet expediat din Olanda, care conținea aproximativ 20 de grame de substanță psihoactivă. În urma celor două percheziții domiciliare efectuate, la data de 4 iunie, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă”, au precizat anchetatorii.

Pe 4 iunie, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru 24 de ore. O zi mai târziu, pe 5 iunie, inculpaţii au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea inculpaţilor.

Doi vânzători de etnobotanice, în arest

Ulterior, pe 25 iulie, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, iar în septembrie a ieşit din procedura de cameră prelimiară. Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit de instanţă pentru data de 17 octombrie. Tot în septembrie, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cei doi bărbaţi.

„Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul P.D., cercetat sub apectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni fără drept cu produse având efect psihoactiv în formă continuată (trei acte materiale) şi deţinere fără drept de droguri de risc şi droguri de mare risc în vederea consumului propriu, şi faţă de inculpatul S.R., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni fără drept cu produse având efect psihoactiv în formă continuată (două acte materiale)”, a dispus instanţa.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost contestată de inculpaţii arestaţi la Curtea de Apel Craiova. Pe 20 septembrie, instanţa a respins ca nefondate contestaţiile inculpaţilor. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS