4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaDouă Regine – două destine

Două Regine – două destine

Istoria neamului românesc a avut parte din fericire de două mari personalităţi regale: Regina Elisabeta (1843-1916) şi Regina Maria (1875-1938). Am văzut locurile de veşnică odihnă ale acestora în vizita efectuată la Mănăstirea de la Curtea de Argeş.

*Venită în ţara noastră la vârsta tinereţii pentru a se căsători cu Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, Elisabeta a fost Doamnă a României în perioada 1869-1881 şi apoi Regină a României între anii 1881 şi 1914. Biografia sa a fost marcată de numeroase evenimente semnificative:

– În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878 Elisabeta a înfiinţat o serie de spitale şi servicii de ambulanţă/îngrijire şi a procurat de urgenţă cele necesare pentru răniţii sosiţi de pe front. Mai târziu ea s-a implicat cu dăruire în actele caritabile de strângere de fonduri destinate domeniului sanitar. În 1893 a fondat Societatea “Regina Elisabeta” care a tratat cu titlu benevol peste 17.000 de pacienţi anual, a distribuit populaţiei medicamente gratuite de primă necesitate şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe. În 1909 ea a creat Azilul Orbilor “Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti adresându-i o scrisoare Primului Ministru Ion I.C. Brătianu în care arăta: “În via dorinţă de a veni în ajutorul orbilor am luat acum câţiva ani iniţiativa de a înfiinţa un azil menit a le da adăpost statornic deprinzându-i în acelaşi timp la o muncă folositoare… Sunt încredinţată că acest aşezământ va răspunde şi în viitor menirii sale umanitare şi că de-a pururea infirmii se vor bucura de o adevărată alinare.”.

– Regina Elisabeta a avut o contribuţie însemnată la promovarea meşteşugurilor tradiţionale româneşti. Se ştie că obişnuia să se îmbrace în veşminte socotite până atunci straie populare, încurajând în acelaşi timp persoanele feminine din propria suită să facă gesturi similare. Regina a organizat la Castelul Peleş de la Sinaia un centru de meşteşuguri naţionale; la sugestia Reginei trenul de lux “Orient Express” făcea o oprire la Sinaia şi pasagerii erau găzduiţi la Castel având posibilitatea de a vedea şi a achiziţiona diverse produse artizanale. La iniţiativa dânsei România a participat la ediţiile din 1889 şi 1900 ale “Expoziţiei Universale” de la Paris cu multe broderii, ii, marame, tapiţerii, covoare, cojoace ş.a. Regina Elisabeta a organizat la Paris o expoziţie intitulată “Femeia în arte şi meşteşuguri/Die Frau im Kunst und Beruf”.

Regina Elisabeta Foto: De la Unidentified photographer – Fürstlich Wiedisches Archiv, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=17078128

– Regina a onorat cu mândrie vocaţia de mecenat; ea s-a înconjurat de oameni de cultură în plină afirmare ca poeţii Elena Văcărescu şi Vasile Alecsandri, compozitorul şi violonistul George Enescu (căruia i-a dăruit o vioară construită de celebrul lutier Amati), pictorul Nicolae Grigorescu, filosoful Titu Maiorescu. Era o sinceră admiratoare a lui Mihai Eminescu căruia i-a decernat Ordinul “Bene Merenti” (chiar dacă “Luceafărul poeziei româneşti” a refuzat ridicarea acelui premiu din raţiuni antimonarhiste). De asemenea, Elisabeta a iniţiat un program de burse pentru tinerii merituoşi încurajându-i să studieze în diferite state europene.

– Şi-a ales la îndemnul Regelui Carol I un generos pseudonim: “Carmen Sylva”, sintagma latină pentru “Cântecul Pădurii”; scriitorul american Mark Twain o evoca în următoarele cuvinte: “Acea prinţesă şi poetă germană încântătoare, adorabilă îşi aduce aminte că florile codrului şi câmpiile <i-au vorbit>.”. Ea a scris în limbile română şi germană sute de poezii, 90 de nuvele grupate în patru volume antologice, 30 de lucrări dramatice şi 4 romane. Cronicile vremii povestesc un episod petrecut în vacanţele de vară de la Constanţa unde Regele Carol I construise un pavilion special chiar în zona portuară: de câte ori auzea sirena unui vapor ce părăsea rada portului, Regina flutura o batistă de mătase albă şi recita unul dintre poemele sale la portavoce.

*Regina Maria a României la rândul său a lăsat un loc de binemeritată cinstire în istoria modernă a românilor.

– În timpul Primului Război Mondial Regina şi-a acompaniat soţul Ferdinand în refugiul din Moldova lucrând ca soră de caritate în spitalele militare şi taberele medicale instalate în spatele frontului; pe bună dreptate poporul care o iubea şi o respecta a numit-o “Mama răniţilor”. În perioada “Conferinţei de Pace” de la Paris din 1919 şi după încoronarea sa alături de Regele Ferdinand ca Suverani ai României Mari la Alba Iulia (15 octombrie 1922) Regina Maria a participat la o amplă campanie diplomatică dedicată recunoaşterii statului român reîntregit. Astfel ea a avut întrevederi oficiale sau informale cu Regele Angliei, George al V-lea, Preşedintele S.U.A., Woodrow Wilson, Primul Ministru al Franţei, Georges Clemenceau.

– Regina Maria a înfruntat cu demnitate regimul de exil la reşedinţele sale de la Balcic şi Bran continuând să îşi scrie memoriile pătrunse de o profundă iubire de ţară. Dânsa a solicitat prin testament ca rămăşiţele pământeşti să fie înhumate în “Biserica Episcopală” de la Curtea de Argeş, iar inima să îi fie păstrată într-o raclă specială la Capela “Stella Maris” de la Balcic; după cedarea Cadrilaterului în anul 1940 caseta cu inima Reginei a fost mutată la Bran şi din 1974 acea casetă se află în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României. În “Declaraţia-Testament” Regina Maria a scris: “Ţării mele şi poporului meu. Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă… Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte; abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare… Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasa ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut pe toate! Frumoasa ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută!”.

Am regăsit în cartea lui Constantin Argetoianu, “Pentru cei de mâine: Amintiri dinvremea celor de ieri” această prezentare a rolului Reginei Maria: “Războiul rămâne pagina ei, pagina cu care se poate făli, pagina care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă în cele mai tragice momente soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că în răstimpul pribegiei noastre în Moldova Regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918 când aproape numai datorită ei Regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, Regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale.”.

Închei însemnările mele cu o întrebare retorică: oare au învăţat ceva din cele două strălucite Modele de conştiinţă şi de atitudine “Primele Doamne” care s-au perindat în România timp de aproape patru decenii post-decembriste?

Autor Dan Mihai Bârliba

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS