1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljColegiul Național al Asistenților Sociali s-a reunit la Târgu Jiu

Colegiul Național al Asistenților Sociali s-a reunit la Târgu Jiu

La Târgu Jiu în sala de ședințe din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, a avut loc ieri întâlnirea cu tema ”Dezvoltarea sistemului de asistență socială în contextul noilor prevederi legale din domeniu”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Forța de muncă din serviciile sociale care sprijină extinderea pachetului minim de servicii pentru copii”, implementat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România cu sprijinul UNICEF România .

A reprezentat o oportunitate esențială de interacțiune și colaborare între profesioniștii din domeniul asistenței sociale și reprezentanți ai instituțiilor locale.

Au fost abordate aspecte privind:

  • situația socială la nivel județean din perspectiva specialiștilor și a serviciilor sociale existente și necesare ca urmare a nevoilor identificate,
  • impactul noilor prevederi legale în domeniu,
  • necesitatea recrutării de specialiști – asistenți sociali,
  • atragerea de finanțări pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate,
  • asigurarea sustenabilității acestora. S-au detaliat realizările proiectului până în prezent, evidențiind impactul pozitiv asupra comunității locale în mod special a celor din mediul rural și beneficiile aduse.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai:

  • Consiliului Județean Gorj,
  • specialiști și asistenți sociali din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj,
  • asistenți sociali și persoane cu atribuții în asistență socială din mediul rural.

Citește și: Gorj: Centrul pentru Conservarea Culturii Tradiționale trece în subordinea Școlii Populare de Arte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS